Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Năstase: Plahotniuc nu va reveni, știe că i se vor pune cătușele

5 iul. 2019,, 07:38   Politică
5644 2

Vicepremierul, ministrul de interne, Andrei Năstase, spune că fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, nu va mai reveni în țară.

Potrivit lui, politicianul ar ști că-i „vor fi puse cătușele”. Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4, transmite IPN.

„Vladimir Plahotniuc nu se mai întoarce în țară. Știe foarte bine că i se vor pune cătușele”, a concretizat Andrei Năstase.

Ministrul spune că fostul lider al PDM are imunitate în calitate de deputat, dar că aceasta îi va fi scoasă pentru uzurparea puterii în stat. „Dacă se va mai codi foarte mult Harunjen (procurorul general – n.r.), ar putea să aibă surprize neplăcute. Iată de ce îl invit, așa cît e încă lucru cu cinste, să se apuce de investigarea acestui caz, să pună în aplicare acțiunea penală pentru uzurparea puterii în stat de către un grup de persoane din care face parte Plahotniuc și anturajul său, din care fac parte Apolschi, Gurin, Reșetnicov și alții”, a declarat ministrul.

Vicepremierul spune că persoanele din conducerea Procuraturii nu pleacă din funcții pentru că „amînă niște procese la indicația lui Vladimir Plahotniuc”. „Ei ar pleca, dar e mare șantajul, este mare frica”, a afirmat politicianul.

Andrei Năstase susține că, prin acțiunile sale, Procuratura nu face altceva decît să facă imposibilă recuperarea banilor din frauda bancară. „Din acest motiv, este nevoie de un nou procuror care să fie independent, integru, profesionist”. De asemenea, Andrei Năstase spune că de preferat este ca acesta să fie din străinătate pentru ca să nu aibă nicio conexiune cu niciun fel de structuri din Republica Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?