Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Năstase: Ne putem ține de cuvînt și fără niciun fel de Acord

1 sep. 2019,, 11:45   Politică
3437 0

Vicepremierul Andrei Năstase ezistă să spună dacă Acordul dintre PSRM și Blocul ACUM va fi semnat. Acesta susține că acest document ar putea fi încheiat la nivel instituțional, între Parlament, Guvern și Președinție.

„Am văzut o preocupare aparte a președintelui Dodon pentru un Acord. Platforma DA, dar și Blocul ACUM, am demonstrat că sîntem oameni de cuvînt, ai faptelor. Nu am avut niciodată nevoie de acorduri, de hîrtii scrise şi semnate, ca mai apoi să nu fie respectate. Pentru noi solicitările și aşteptările oamenilor sînt mai importante, decît tot felul de acorduri. Ne-am ţinut de cuvînt pînă acum şi ne putem ţine şi de acum încolo fără niciun fel de acord. Dacă se doreşte pentru a exprima voință politică pentru anumite proiecte, în primul rînd reformarea justiției - acest Acord poate fi semnat la nivel instituţional - Parlament, Guvern şi Preşedinţie. În Guvern să fie elaborate proiecte de legi, în Parlament să fie votate şi la nivelul Preşedinţiei să fie promulgate”, a declarat Andrei Năstase, scrie Agora.

Amintim că PSRM, dar și președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, spun că este nevoie de semnat un Acord cu blocul ACUM. În același timp, cei din blocul ACUM susțin că ar putea semna un acord cu PSRM „dacă socialiștii își asumă edificarea statului de drept și reformarea din temelie a justiției”. Una dintre principalele priorități este reforma justiției care a fost prezentată miercuri, 28 august, pentru discuții publice. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, șefa Guvernului speră că în cadrul consultărilor publice vor găsi un numitor comun cu socialiștii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?