X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Moldovenii de peste hotare vor putea vota și cu pașaportul expirat

11 iul. 2021,, 07:54   Politică
4359 2

Cetățenii moldoveni cu drept de vot, aflați peste hotare, vor putea vota la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie chiar dacă au pașaportul cetățeanului Republicii Moldova cu termenul de valabilitate expirat.

De asemenea, ei își pot exercita dreptul la vot cu buletinul de identitate cu fișa de însoțire, doar în curs de valabilitate, sau cu livretul de marinar, transmite Noi.md cu referire la IPN.

În Ghidul alegătorului, elaborat de Comisia Electorală Centrală, se precizează că cetățenii moldoveni care vor vota în afara țării pe 11 iulie o pot face la orice secție de votare deschisă în străinătate, indiferent de statutul aflării lor pe teritoriul statului respectiv.

În țară, alegătorii vor putea vota în baza buletinului de identitate cu fișa de însoțire; a buletinului de identitate provizoriu cu mențiunea privind domiciliul sau cu legitimația de serviciu pentru militarii în termen.

În ziua scrutinului, secțiile de votare sînt deschise între orele 7:00 și 21:00. În cazul în care la secția de votare s-a format rînd, biroul electoral poate decide prelungirea termenului votării, cu cel mult două ore.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?