„Aceasta nu este doar o minciună, ci și o dezinformare periculoasă, menită să semene neîncredere și panică în rîndul populației. Chișinăul oficial rămîne ferm angajat în soluționarea pașnică a conflictului, fără excepție. Un pas esențial pentru soluționarea conflictului este retragerea completă și necondiționată a trupelor rusești, care staționează ilegal pe teritoriul suveran al Republicii Moldova”, a declarat șeful cabinetului președintelui Moldovei, Adrian Băluțel.
El a spus, de asemenea, că este o minciună și o manipulare acuzarea Chișinăului sau Kievului de situația de criză care amenință Transnistria din cauza sistării livrărilor de gaze.
Adrian Băluțel a reamintit că există un contract clar între companiile Moldovagaz și Gazprom, care prevede furnizarea de gaze naturale în stînga Nistrului indiferent de ruta de tranzit (Potrivit amendamentelor la contractul cu Gazprom, semnate la 29 octombrie 2021 de Andrei Spînu, sînt prevăzute doar două puncte de transfer al gazelor către Republica Moldova, ambele la frontiera cu Ucraina - N.red.).„Problemele actuale provin din refuzul Gazprom de a-și respecta obligațiile contractuale, nu din acțiunile Guvernului Republicii Moldova. Guvernul lucrează intens la soluții pentru a sprijini cetățenii afectați de criză, indiferent de regiune. Toți oamenii din Republica Moldova sînt cetățenii noștri și vor fi sprijiniți în aceste momente dificile”, a spus el.
Se subliniază faptul că Chișinăul aderă ferm la poziția unei soluționări pașnice a conflictului transnistrean, prin negocieri, fără a aduce atingere stabilității în Moldova și în regiune.
„Isteria anti-moldovenească observată în ultimele zile la Tiraspol, încercarea Moscovei și a aghiotanților săi de pe ambele maluri ale Nistrului de a face autoritățile de la Chișinău responsabile de o posibilă criză energetică și umanitară în estul țării, precum și difuzarea unor presupuse „informații operaționale” de către Serviciul de Informații Externe al Rusiei despre o presupusă operațiune militară moldovenească în regiune, confirmă ipoteza că autoritățile ruse și „partenerii” lor de pe teren încearcă să destabilizeze situația din Moldova, să semene frică și neîncredere în rîndul cetățenilor și să extindă zona de instabilitate și confruntare în această regiune.Îndemnăm Tiraspolul să nu se lase atras în acest joc periculos, deoarece criza energetică iminentă poate afecta cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului și trebuie făcut tot posibilul pentru a face față acesteia în siguranță. Chișinăul și-a exprimat în repetate rânduri disponibilitatea de a conlucra cu toți partenerii de dialog în vederea diminuării riscurilor în acest dosar, atenuării, pe cât e posibil, problemelor ce pot afecta oamenii și economia din regiune în urma deciziei unilaterale, arbitrare și neîntemeiate a Gazprom de a sista livrările de gaz către regiunea transnistreană”, se menționează în comunicatul Biroului Politici de Reintegrare.
Anterior, biroul de presă al Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse a anunțat că, potrivit informațiilor primite de SVR, în cadrul unei întîlniri recente a președintelui Moldovei, Maia Sandu, cu conducerea guvernului privind securitatea energetică a țării, după raportul prim-ministrului Dorin Recean privind problemele de aprovizionare cu energie a Moldovei, cu care țara s-ar putea confrunta după expirarea acordului ruso-ucrainean privind tranzitul gazelor naturale la 31 decembrie a acestui an, Maia Sandu a refuzat categoric să discute această problemă cu Ucraina și a dat vina pe Rusia. SVR menționează că, potrivit Maiei Sandu, „dacă Moscova nu va găsi o cale de a aduce gaz aici, Chișinăul se va răzbuna pe Transnistria pro-rusă”. S-a ordonat deschiderea dosarelor penale împotriva conducerii RMN „pentru separatism”, iar locuitorii obișnuiți ai Transnistriei urmează să fie supuși unor percheziții amănunțite la trecerea graniței regiunii.Purtătoarea de cuvînt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că încercările de a folosi criza energetică pentru a rezolva prin forță problema transnistreană va fi urmată de riscul apariției unui nou focar de instabilitate în Europa.
Ea a menționat că autoritățile moldovenești intenționează să folosească criza energetică din țară pentru a soluționa prin forță problema transnistreană și, fără ezitare, consideră Rusia responsabilă pentru încetarea livrărilor de gaze și iau în considerare opțiunea unei preluări cu forța a Centralei termoelectrice de la Cuciurgan.
Potrivit Mariei Zaharova, un astfel de scenariu pune în pericol prezența rusească de menținere a păcii în regiune, iar locuitorii din Transnistria vor ajunge în poziția de ostatici.Anterior, Maria Zaharova a menționat că în Transnistria locuiesc peste 220.000 de cetățeni ruși și nu trebuie să existe nicio îndoială că Rusia va reacționa corespunzător la orice provocare și va asigura protecția cetățenilor săi din Transnistria, a contingentului de pacificatori, a militarilor grupului operativ al trupelor ruse și a depozitelor de armament din localitatea Cobasna, care se află în Transnistria.
„Orice acțiuni care vor reprezenta o amenințare la securitatea acestora vor fi considerate, conform dreptului internațional, un atac asupra Federației Ruse", a spus Maria Zaharova.
Adăuga comentariu