X 
Transnistria stiri: 1803

Moldova a reacționat după convocarea la Moscova a ambasadorului Lilian Darii

25 sep. 14:28   Politică
3576 1

Republica Moldova va acredita observatori internaționali pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie în conformitate cu legislația națională și angajamentele internaționale ale țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Chișinău.

Declarația a fost făcută în contextul în care ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat, miercuri, de șeful diplomației ruse pentru a-i fi înmînată o notă de protest în legătură cu "refuzul nemotivat" în acreditarea reprezentanților Federației Ruse în calitate de observatori internaționali la alegerile legislative de duminică.

"Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova confirmă convocarea Ambasadorului Republicii Moldova la Moscova. Autoritățile Republicii Moldova întreprind toate măsurile necesare pentru a asigura integritatea și transparența alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Deciziile privind acreditarea observatorilor internaționali se iau conform legislației naționale și angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova, în vederea garantării unui proces electoral liber, corect și transparent", a transmis Ministerul de Externe al Republicii Moldova, notează Noi.md cu referire la agerpres.ro.

Federația Rusă a cerut "acreditarea reprezentanților ruși în calitate de observatori, pe termen scurt, în cadrul misiunii de monitorizare a OSCE/ODIHR, precum și a membrilor Camerei Publice a Federației Ruse în calitate de observatori internaționali la alegerile parlamentare", însă solicitarea a fost respinsă.

Autoritățile de la Moscova susțin că hotărîrea Chișinăului ar fi "incompatibilă cu valorile democratice, față de care conducerea moldovenească își declară atașamentul" și ar constitui "o nouă manifestare a cursului antirusesc". De asemenea, Ministerul rus de Externe a anunțat că "va contesta decizia la nivelul conducerii OSCE/ODIHR și în cadrul reuniunilor organelor decizionale ale OSCE".

4
2
0
4
24

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Propunerile dvs. pentru noul Parlament (se pot selecta mai multe variante de răspuns):
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий