Mogherini explică cum e situația în Moldova astăzi și cum era acum un an

Mogherini explică cum e situația în Moldova astăzi și cum era acum un an

În Parlamentul European a avut loc o rundă de dezbateri privind situația politică actuală din Republica Moldova. Mai mulți europarlamentari au luat cuvînt, comparînd situația actuală cu cea de acum un an.

„Ne bucurăm că Republica Moldova are acum Guvern, hotărît să lupte cu corupția și să reformeze țara. Vreau să vă reamintesc care era situația acum un an, cînd am avut o dezbatere de urgență în Parlament, situația atunci era critică. Alegerile primarului au fost anulate la Chișinău, printr-o decizie dubioasă a tribunalului. A trebuit să luăm decizii neplăcute, dar necesare, cînd am suspendat asistența macrofinanciară, pentru că Republica Moldova nu-și îndeplinea propriile angajamente.

Apoi, în iunie, a fost o criză instituțională sucrtă, dar profundă și împreună cu Johannes Hahn am spus că Guvernul democratic și legitim trebuie să poată să se instaleze. Cu toții am fost ușurați cînd noul Guvern a început să funcționeze”, a spus Federica Mogherini, înaltul reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate.

Deputatul europarlamentar David McAllister a luat și el cuvînt referitor la situația politică din Moldova: „În ultima legislatură am avut multe dezbateri despre Moldova și nici una nu a fost pozitivă. Sînt ușurat că țara aceasta se transformă dintr-un stat capturat într-o democrație care își revine”.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load