X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Ministrul Infrastructurii face totalurile anului 2022: Principalele realizări cu care se mîndrește Spînu

23 dec. 2022,, 19:00   Politică
2312 2

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a făcut un bilanț al activității sale la minister pe parcursul anului 2022, transmite voceabasarabiei.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Andrei Spînu menționează că anul 2022 a fost un an bun pentru domeniul transporturilor.

”Chiar dacă a trebuit să ne adaptăm din mers, lucrurile s-au mișcat înainte. Am ajuta în criza refugiaților, am reorientat fluxul lanțurilor de mărfuri, am oferit cale liberă transportatorilor de mărfuri în toată Europa și am scos din faliment Calea Ferată. Am avut restricții privind operarea zborurilor, dar am reușit să depășim aceste provocări”, a scris ministrul.

Potrivit lui Spînu, principalele realizări în sector sînt:

Domeniul transportului rutier


- Semnarea Acordului dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova privind liberalizarea transportului rutier de mărfuri și prelungirea acestuia pînă la 30 iunie 2024;
- Liberalizarea transportului de mărfuri cu Ucraina pentru perioada 01 septembrie 2022 – 31 decembrie 2023;
- Semnarea Protocolului Comisiei mixte moldo-română în domeniul transportului rutier, care prevede autorizarea serviciilor regulate de persoane între cele două state, începînd cu 1 aprilie 2023, fără a fi condiționate de o diferență minimă de timp între curse;
- Lansarea Programului „Transport Modern”;
- Implementarea de către Agenția Națională Transport Auto a sistemului electronic „Earlyone” și a sistemului informațional „e-Autorizație Transport”;
- Negocierea, odată cu declanșarea războiului din Ucraina, a coridoarelor verzi pentru întoarcerea vehiculelor blocate fără autorizații de transport;
- Majorarea cu 30% a cotei de autorizații CEMT de care va beneficia Republica Moldova;
- Micșorarea prețurilor autorizațiilor de transport rutier și ajustarea acestora la nivelul prețurilor regionale;
- Majorarea cotelor de autorizații BSEC pentru anul 2023.

Domeniul transportului aerian

- Aprobarea Fondului de solidaritate în cadrul EUROCONTROL, care prevede susținerea financiară nerambursabilă pentru domeniul de management al traficului aerian din Ucraina și Republica Moldova, cu o valoare de 3 mil. euro pentru țara noastră;
- Avansarea în implementarea acquis-ului comunitar;
- S-au înregistrat progrese considerabile în implementarea standardelor și practicilor prevăzute în anexele ICAO, semnalate de misiunea de audit ICAO USOAP în cadrul Autorității Aeronautice Civile.

Domeniul transportului feroviar

- Aprobarea planului pentru implementarea Codul transportului feroviar, care va contribui la reformarea și restructurarea întregului domeniu;
- Darea în exploatare a liniei feroviare Basarabeasca - Berezino, după 25 de ani în care segmentul nu a fost funcțional;
- Relansarea cursei feroviare Chișinău – București;
- Relansarea cursei feroviare Chișinău – Kiev;
- Începerea lucrărilor de reabilitare a tronsonului Tighina-Basarabeasca-Giurgiulesti;
- Țara noastră a obținut suport financiar în valoare de 32 mil. euro, pentru realizarea proiectelor de reabilitare feroviară, dintre care 20 mil. euro grant din partea Uniunii Europene în contextul inițiativei „EU Solidarity Lanes for Ukraine”.

“La fel, în acest an am obținut statutului de observator în cadrul Comunității Transporturilor, care va avea un impact pozitiv în consolidarea cooperării comunitare în domeniul transporturilor și integrării Republicii Moldova pe piața transporturilor din UE. Dragi cetățeni, știu mai avem multe de făcut. În anul care vine ne propunem să muncim mai mult astfel încît toți cetățenii să se poată bucura de transport modern, accesibil, digitalizat, sigur și adaptat la rigorile europene”, a mai scris acesta.

1
1
0
1
15

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?