Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Miniștrii și alți șefi ar putea primi mașini doar pe durata zilei de muncă

9 sep. 2019,, 11:20   Politică
2958 1

Statul vrea să mai economisească cîte 11 milioane de lei anual scutind angajații din Guvern de mașini permanente.

Potrivit unui document înregistrat de Cancelaria de Stat, Guvernul vrea să „raționalizeze utilizarea automobilelor de serviciu”, iar în consecință șefii de ministere și alte autorități centrale nu vor mai avea mașini „arondate”.

Personalul de conducere din cadrul Cancelariei de Stat, ministerelor, autorităților administrative centrale subordonate Guvernului, și alte persoane din stat vor putea primi mașini doar „la solicitare” și doar pe durata timpului de muncă, scrie Agora.

„Acest fapt, va permite o evidență mai strictă a modului și scopului utilizării automobilelor de serviciu, și pe cale de consecință, reducerea la maxim a practicilor de utilizare a acestor automobile în alte scopuri decît pentru exercitarea atribuțiilor funcționale”, se arată în documentul propus spre discuții de Cancelaria de Stat.

Ca urmare a aprobării proiectului, oamenii vor fi asigurați cu automobile de serviciu doar prin intermediul Bazei auto a Cancelariei de Stat. În plus, toți cei care vor dori să meargă într-o deplasare prin țară cu mașina de serviciu vor trebui să depună o cerere la secretarul general al Guvernului și să descrie ruta și destinația. Mai anevoioasă va fi procedura pentru cei care vor să plece cu mașina de serviciu peste hotare: acest lucru va fi posibil doar cu acordul în scris al prim-ministrului.


Potrivit autorilor, în prezent, pentru deservirea personalului de conducere, sînt utilizate 214 automobile de serviciu. Costul pentru întreținerea unei unități de transport constituie circa 160 de mii de lei anual. „Pe cale de consecință, urmare a aprobării proiectului de hotărîre, va fi redus numărul de automobile cu circa 70 de unități”, promit autoritățile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?