Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Ministerul de Externe îi răspunde lui Lavrov: Planul Kozak nu este relevant pentru reglementarea transnistreană

20 aug. 2019,, 15:31   Politică
5086 1

Subiectul privind revenirea la Planul Kozak nu este relevant în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, a comentat Ministerul de Externe din Republica Moldova, declarațiile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, referitoare la revenirea la principiile din Memorandumul Kozak, în problema transnistreană.

Potrivit lui Serghei Lavrov, citat de presa rusă, Moscova pledează pentru soluţionarea conflictului şi pentru revenirea Transnistriei în componenţa Republicii Moldova, care să-și păstreze suveranitatea și neutralitatea.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a subliniat în cadrul unui forum de tineret că „statutul special pentru Transnistria trebuie coordonat cu Tiraspolul astfel încît Republica Moldova să-și păstreze suveranitatea, adică să nu fie absorbită de nimeni ca stat, și să-și păstreze statutul de neutralitate, adică să nu adere la blocuri militar-politice”, am încheiat citatul. El a mai spus că aceste principii ar fi fost coordonate anterior și că în baza lor urma să fie semnat Memorandumul Kozak, care prevedea federalizarea R. Moldova.

Solicitat de Radio Chișinău, purtătorul de cuvînt al Ministerul de Externe, Alexandru Roitman a declarat că subiectul privind revenirea la Planul Kozak nu este relevant în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

„Republica Moldova și-a exprimat poziția privind proiectul documentului la care v-ați referit, la perioada istorică respectivă, acum 16 ani. Astăzi, mai mult ca niciodată, țara noastră este fermă pe poziția că subiectul Planului Kozak nu este relevant în contextul procesului de reglementare transnistreană.”


Memorandumul Kozak este un proiect de reglementare a conflictului transnistrean, coordonat de actualul vicepremier rus, Dmitri Kozak. El a fost lansat de Moscova în 2003, și prevedea soluționarea crizei transnistrene în urma unor tratative directe între Chișinău și Tiraspol, acordarea părții transnistrene a dreptului de veto pe problemele de politică externă ale Republicii Moldova, precum și menținerea unei baze militare ruse în Republica Moldova. Acest plan a fost respins atunci de Chișinău.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?