Agenda discuțiilor a cuprins progresele și perspectivele de dezvoltare a relației bilaterale, evoluțiile securității regionale și avansarea substanțială realizată de ambele state pe dimensiunea europeană, în special prin lansarea în iunie a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
În cadrul declarațiilor comune de presă, șeful diplomației moldovenești a reconfirmat sprijinul ferm al Republicii Moldova pentru suveranitatea, integritatea teritorială, unitatea și independența Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional.
„De la începutul războiului țara noastră este alături de Ucraina și o susține în cadrul tuturor forurilor și platformelor internaționale. În acest context, doresc să reconfirm aparte sprijinul deplin pentru „Formula Păcii”, propusă de Președintele Volodymir Zelensky, formulă care este singura cale către o pace cuprinzătoare, justă și durabilă,” a menționat Mihai Popșoi.
De asemenea, ministrul a reiterat voința fermă a Republicii Moldova de a ajuta în continuare cei peste 125 mii de cetățenii ucraineni refugiați în țara noastră, prin acordarea de sprijin social, școlarizarea copiilor, angajarea în cîmpul muncii, oferirea de ajutor umanitar.
În același timp, cei doi miniștri s-au angajat să acționeze coordonat, cu voință și determinare pentru avansarea pe dimensiunea europeană.
„Sîntem bucuroși că Republica Moldova este alături de noi pe acest drum, pentru că Uniunea Europeană înseamnă bunăstare pentru cetățeni, posibilități de dezvoltare pentru economie și oportunități de colaborare pentru vecini. Principalul e să credem în succes și să nu dăm Rusiei posibilitatea să ne abată din acest drum,” a declarat în acest context ministrul ucrainean, Andrii Sybiha.
De asemenea, șeful diplomației ucrainene s-a referit la importanța unor măsuri coordonate între ambele țări pentru combaterea amenințărilor hibride:
„Ucraina e alături de Republica Moldova în combaterea dezinformării ruse. În discuțiile de astăzi, ne-am coordonat acțiunile pentru combaterea acesteia atît la nivel național, cît și regional. Atîta timp cît Ucraina rezistă, Moldova e în siguranță,” a mai declarat ministrul ucrainean.
Șeful diplomației de la Kiev s-a referit și la reglementarea transnistreană, reafirmînd sprijinul hotărît al Ucrainei pentru identificarea unei soluții:„Regiunea transnistreană e Moldova, iar Rusia trebuie să-și evacueze de acolo armata. Ucraina va rămîne și în continuare alături de Republica Moldova în procesul de negocieri,” a spus ministrul ucrainean.
Mihai Popșoi și Andrii Sybiha și-au exprimat, totodată, deschiderea să depună eforturi maxime pentru implementarea unor proiecte viabile în sectoarele economic, energetic și al transporturilor, care vor spori reziliența și vor contribui la dezvoltarea ambelor state. Printre acestea au fost menționate oportunitățile în derulare vizînd creșterea producerii de energie, a tranzitului de gaze și de construcție a unor noduri rutiere și feroviare de transport.
„Republica Moldova și Ucraina sînt parteneri de nădejde, care edifică pas cu pas viitorul lor european ireversibil. Dialogul nostru este unul constant, consistent, întemeiat pe valori comune și vizează obiective concrete ce țin de dezvoltarea și progresul țărilor noastre, precum și instaurarea unui climat de pace, stabilitate și cooperare durabilă în regiune. Mulțumim Ucrainei pentru contribuția ei inestimabilă la acest amplu proces, în special pentru jertfa ei de sînge pe altarul libertății și dezvoltării întregului continent european,” a declarat în încheierea conferinței de presă ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi.
Adăuga comentariu