X 
Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

Mesajul Maiei Sandu, la 20 de ani de la atentatele din SUA

11 sep. 2021,, 11:45   Politică
3177 19

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de comemorare a victimelor atentatelor teroriste, produse la 11 septembrie 2001 în Statele Unite ale Americii, care sînt considerate cele mai sîngeroase atacuri din istoria omenirii.

„Sînt douăzeci de ani în care mii de familii, din toată lumea, continuă să-și plîngă morții. Aproape 3000 de oameni care în acea zi tragică au mers liniștiți la muncă sau în călătorie și sute de oameni care au murit ulterior, din cauza complicațiilor de sănătate provocate de azbestul toxic din clădirile care s-au prăbușit”, se spune în mesajul Maiei Sandu.

Șefa statului a menționat că ziua de 11 septembrie 2001 ne-a arătat cît de interconectată, dar și cît de fragilă este lumea în care trăim.

„Lecția acestei zile ne spune că guvernele de astăzi trebuie să fie și mai solidare în fața pericolelor globale, pentru a asigura securitatea cetățenilor. Și că statul de drept, democrația și libertatea trebuie apărate zi de zi. Aceasta este temelia societății în care viața umană are prioritate”, a reiterat Sandu.

Amintim că, astăzi se împlinesc 20 de ani de la atentatele teroriste din SUA, care au luat viața a 2 753 de persoane, după ce un comando Al-Qaida a lovit cu două avioane de linie Turnurile Gemene din Manhattan, New York. La 20 de ani de la tragedie, 1 106 oameni sînt în continuare neidentificați.


Occidentul a declanşat ulterior un război global împotriva terorismului. Afganistanul, gazda nucleului reţelei Al-Qaida, a fost eliberat de regimul taliban, iar bazele reţelei au fost distruse. Liderul Osama ben Laden, descendent dintr-o bogată familie saudită, a fost ucis la 2 mai 2011 de un comando american, în Pakistan.

Numeroase state s-au alăturat coaliţiei militare. Misiunea s-a încheiat în 2021, talibanii redobîndind puterea în Afganistan.

În locul Turnurilor Gemene din New York se ridică un nou complex, care include – pe lîngă 5 blocuri turn – un Memorial şi Muzeul Naţional 11 Septembrie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?