X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Membrii Guvernului vor fi audiați la Parlament

12 dec. 2018,, 15:10   Politică
2912 0

Sesiunea de toamnă a Parlamentului se va încheia pe data de 14 decembrie 2018. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de astăzi a Biroului permanent, care va propune plenului Parlamentului hotărîrea pentru aprobare.

Tot astăzi, Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ultimei ședințe plenare a Parlamentului. Cabinetul de miniștri va prezenta Parlamentului raportul privind implementarea Programului de activitate al Guvernului.

Plenul Parlamentului urmează să confirme în funcție trei membri noi ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului: Corneliu Mihalache, Iulian Roșca și Lidia Viziru. De asemenea, Parlamentul urmează să ratifice Declarația Comună referitor la instituirea Consiliului de Cooperare Strategică de Nivel Înalt dintre Republica Moldova și Turcia, precum și Acordul între părțile Convenției privind cooperarea polițienească în Europa de Sud-Est privind schimbul automatizat de date ADN, date dactiloscopice și date de înregistrare a autovehiculelor.

De asemenea, deputații vor dezbate proiectul Strategiei naționale de dezvoltare ”Moldova 2030”, modificările la Legea insolvabilității și Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică în redacție nouă.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfîrşitul lunii decembrie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?