X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

ACUM a semnat un angajament față de cetățeni: Ce prevede acesta

21 feb. 2019,, 12:22   Politică
3242 6

Candidații de pe lista națională și din circumscripțiile uninomnale ai Blocului electoral „ACUM” au semnat astăzi la Chișinău, în cadrul unui eveniment public, un angajament față de cetățeni.

Reprezentanții blocului au promis în fața cetățenilor că odată ajunși în Parlament vor acționa doar în interesul național și în conformitate cu viziunile politice ale partidului pe listele căruia a fost aleși.

„În numele libertății, democrației și dezvoltării Republicii Moldova, îmi asum ca toate deciziile pe care le voi lua să fie doar în interesaul național și în conformitate cu angajamentele politice ale formațiunii pe listele căreia am fost ales. Mă oblig în fața alegătorilor, care mi-au încredințat acest mandat, ca, în caz de încălcare a prezentului angajament, să-mi depun mandatul de deputat”, se arată în documentul semnat de candidații Blocului „ACUM”.

Totodată, aceștia au promis să nu participe „la cearea unei coaliții de guvernare, formale sau informale, cu Partidul Democrat din Moldova, Partidul Socialiștilor din Moldova, Partidul Politic Șor, Partidul Nostru.

Singurul candidat care nu a fost prezent la semnarea angajamentului este Ghoerghe Petic, nr. 33 în lista națională a „ACUM”, aflat în detenție.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?