X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Mandatele celor patru deputați aleși la 20 octombrie, atribuite de CEC

25 oct. 2019,, 14:42   Politică
3603 0

Comisia Electorală Centrală (CEC) a atribuit, în cadrul ședinței din 25 octombrie, mandatele celor patru candidați care au fost aleși deputați la scrutinul legislativ din 20 octombrie.

Lista acestora urmează să fie prezentată Curţii Constituţionale pentru validarea mandatelor de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

n urma scrutinului parlamentar nou din 20 octombrie, democratul Ghenadie Verdeș a fost ales deputat în circumscripția uninominală nr. 17, Vasile-Andrei Năstase, reprezentant al blocului ACUM, în circumscripția nr. 33, socialistul Vitalii Evtodiev – în circumscripția nr. 48, iar Galina Sajin, candidata blocului ACUM, în circumscripția nr. 50.

Ghenadie Verdeș este economist de profesie și deține funcția de președinte al raionului Nisporeni de doi ani.

Jurnalistul Vasile-Andrei Năstase fratele liderului Platformei DA, Andrei Năstase, a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova și unul dintre liderii protestelor începute în 2015, fiind cofondator al Platformei Civice „Demnitate și Adevăr”.


Vitalii Evtodiev este de profesie inginer constructor. Actualmente, acesta ocupă funcția de expert judiciar în cadrul companiei SRL „SAVIM-COM”.

Galina Sajin este jurnalistă de profesie și este originară din satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Actualmente, aceasta este liber-profesionistă și este stabilită în Italia de 13 ani.

Fotoliile au rămas vacante în Legislativul Republicii Moldova după ce deputații aleși în urma scrutinului din 24 februarie – Vlad Plahotniuc, Andrei Năstase, Viorel Melnic și Maia Sandu – au renunțat la mandate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?