X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Maia Sandu s-a întîlnit cu președinta Republicii Elene. Despre ce au discutat

5 iul. 2022,, 15:57   Politică
2289 0

În cadrul Conferinței de la Atena, președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu Katerina Sakellaropoulou, președintele Republicii Elene.

Oficialii au discutat despre agenda bilaterală moldo-elenă, ratificarea Acordului privind securitatea socială dintre țări, precum și despre avansarea negocierilor pe Acordul de conversie a permiselor de conducere

"Grecia este un partener vechi și de încredere al Republicii Moldova, iar diaspora moldovenească, bine integrată social și economic în societatea elenă, contribuie și mai mult la apropierea dintre țările noastre. I-am mulțumit Președintei Katerina Sakellaropoulou pentru asistența umanitară oferită de Grecia în contextul războiului, precum și pentru sprijinul acordat în parcursul nostru european, inclusiv pentru susținerea deciziei recente a Consiliului European de a acorda Moldovei statutul de țară candidată la UE.

Am vorbit cu doamna Sakellaropoulou și despre agenda bilaterală moldo-elenă. Am menționat că mizăm pe ratificarea, cît mai curînd posibil, a Acordului privind securitatea socială dintre țările noastre de către partea greacă, precum și avansarea negocierilor pe Acordul de conversie a permiselor de conducere. sîntem interesați și în sporirea relațiilor comerciale și a investițiilor elene în țara noastră. Pe finalul întrevederii, am invitat-o pe Președinta Katerina Sakellaropoulou să efectueze o vizită în Republica Moldova", a declarat Maia Sandu, în urma discuțiilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?