X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Maia Sandu, primele declarații despre cercetarea penală a procurorului Stoianoglo

20 oct. 2021,, 17:55   Politică
2589 0

Președintele Maia Sandu dă asigurări că Președinția este interesată ca investigațiile în care procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, dar și alte persoane din sistem, să se investigheze cu respectarea tuturor normelor legale și cu maximă transparență.

Asigurări în acest sens au fost date reprezentanților Grupului de lucru de nivel înalt al Consiliului Europei privind reforma justiției, dar și președintelui Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio care se află, în aceste zile, în vizită la Chișinău. De asemenea, părțile au discutat despre acțiunile reale de reformare a justiției, transmite Noi.md cu referire la ziarulnational.md.

„Am avut o discuție deschisă despre acțiunile de reformare reală a justiției, pe care le-am realizat împreună cu colegii din Guvern și Parlament. Am menționat că modificările operate la legea din acest domeniu au ca scop principal curățarea sistemului și asigurarea unui corp de procurori și judecători integri. Doar astfel vom construi statul de drept pe care ni-l dorim”, a declarat președinta Maia Sandu.

Maia Sandu și-a reafirmat determinarea de a avansa în procesul de curățare a sectorului și de a-i reda integritatea, „acesta fiind angajamentul cel mai important față de cetățeni și anume de a recîștiga încrederea oamenilor în țara noastră”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?