X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Maia Sandu, discuție cu Secretarul General al Organizației Internaționale a Francofoniei

18 mar. 2023,, 15:30   Politică
2536 1

În ajunul Zilei Internaționale a Francofoniei, șefa statului a avut o întrevedere Secretarul General al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), Louise Mushikiwabo, aflată într-o vizită la Chișinău.

Republica Moldova este una dintre cele 88 de țări membre ale marii familii OIF - francofonia reprezentînd un spațiu de solidaritate și cooperare din care facem parte.

„Avem un parteneriat de durată cu Agenția Universitară a Francofoniei care, în 2022, a deschis la Chișinău un birou național, iar studenții de la șase universități au oportunitatea de a se forma ca specialiști în limba franceză. În opt licee din țară sînt clase bilingve francofone, iar din acest an, Universitatea de Stat din Moldova a început pregătirea viitoarelor cadre didactice pentru predarea în limba franceză a matematicii, fizicii, biologiei, în clasele bilingve. Și funcționarii publici pot studia limba franceză în cadrul programului Initiative francophone nationale ”, a menționat șefa statului.

Președinta Maia Sandu a mulțumit doamnei Secretar General pentru susținerea de către OIF a sectorului asociativ, dar și pentru pregătirea lingvistică a carabinierilor din cadrul Ministerului de Interne. „Mizăm pe sprijinul OIF în lupta contra propagandei și a dezinformării. În context, am menționat că, recent, operatorul Francofoniei TV5Monde a fost inclus în lista obligatorie de canale TV a distribuitorilor de servicii media prin cablu”, a mai spus șefa statului.

2
0
0
0
19

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?