Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

MAEIE, despre filmarea vlogului lui Dodon la sediul Ambasadei R. Moldova în Rusia

8 apr. 2021,, 11:43   Politică
3813 16

Săptămîna trecută, ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunța că nu a recepționat o solicitare privind realizarea vreunui vlog de la sediul Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă.

Astăzi, însă ministerul anunță că a emis o circulară prin care a indicat că sediile misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare nu pot fi folosite în scopuri politice.

„Spațiile misiunilor nu pot fi puse la dispoziția (chirie, comodat, sau altfel) politicienilor pentru întîlniri cu alegătorii. Delegațiile oficiale, aflate în misiuni de serviciu peste hotare, vor putea beneficia de asistența misiunilor diplomatice în limitele programului oficial și cu respectarea cadrului normativ în vigoare.

Spațiile misiunilor diplomatice nu pot fi puse la dispoziția persoanelor terțe pentru înregistrarea sau transmiterea în direct a reportajelor sau a emisiunilor de autor. Interviurile sau alte modalități de comunicare publică cu mass-media națională, sau din statul de reședință și în scop de promovare a imaginii Republicii Moldova, pot fi realizate cu autorizarea șefului misiunii și în coordonare cu Biroul de presă al Ministerului.

În spiritul protejării și promovării intereselor naționale ale Republicii Moldova, precum și al Codului de conduită al funcționarilor publici care impune exercitarea funcției în baza principiilor legalității, imparțialității, independenței, profesionalismului și al loialității, personalul diplomatic se abține de la exprimarea și promovarea opțiunilor politice personale.”, se arată în comunicatul MAEIE emis presei.


În cadrul vlogului său de vineri, 2 aprilie, Igor Dodon a anunțat că emisiunea a fost înregistrată în incinta Ambasadei R. Moldova în Federația Rusă.

„Astăzi facem următorul episod al emisiunii „președintele Igor Dodon răspunde”, de la Moscova. Știți că sînt într-o vizită de lucru în Federația Rusă și am continuat să mergem pe aceeași abordare, ca în fiecare vineri să facem un nou episod al emisiunii. De aceea, astăzi, de la Moscova, de la Ambasada R. Moldova în Federația Rusă o să abordăm cele mai actuale teme care au fost pe parcursul acestei săptămîni”, spunea Dodon în emisiunea lui de săptămîna trecută.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?