X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Litvinenco: Reforma de curățare a sistemului judiciar va fi realizată la „turații mai mari”

26 ian. 2023,, 13:45   Politică
2478 0

Anul 2023 va fi unul dedicat reformării Curții Supreme de Justiție, a evaluării extraordinare, întîi de toate, a magistraților instanței supreme și candidaților pentru posturile de judecători ai CSJ, ulterior urmînd să fie evaluați și ceilalți judecători și procurori.

Reforma prin care se dorește curățarea sistemului judiciar de persoane lipsite de integritate va fi realizată în acest an la „turații mai mari”, a spus ministru Justiției, Sergiu Litvinenco, în cadrul consultărilor publice a Planului de acțiuni al Guvernului în domeniul justiției și anticorupție.

Potrivit ministrului, în perioada următoare va fi finalizată evaluarea extraordinară a candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor, dar și demarată reforma Curții Supreme de Justiție, inclusiv evaluarea judecătorilor în funcție și a candidaților de a deveni judecători. Pînă la sfîrșitul anului vor avea componențe noi atît autoritatea de autoadministrare judecătorească, cît și cea a procurorilor. Va avea o componență nouă și instanța supremă de justiție, transmite anticorupție.

„Cînd vezi acrobațiile sistemului judecătoresc îți dai seama că evaluarea externă este unica soluție pentru a asana acest sistem. În societatea noastră există o cerere sporită faţă de actul justiţiei. Oamenii cer să se facă dreptate şi sistemul judecătoresc trebuie să se conformeze acestei cereri. Justiţia este o putere în stat, dar nu un stat în stat”, a declarat Sergiu Litvinenco.

Alte priorități ale Guvernului din domeniul justiției vizează îmbunătățirea legislației privind selecția și cariera judecătorilor și procurorilor, la fel și răspunderea lor disciplinară; delimitarea competențelor Procuraturii Anticorupție și Centrului Național Anticorupție, cu accent pe investigarea cazurilor de corupție la nivel înalt. Totodată, urmează să fie perfecționat cadrul legal privind avertizorii de integritate în corespundere cu legislația Uniunii Europene.


La capitolul digitalizarea justiției, va fi definitivat și lansat registrul unificat al procurilor. De asemenea se va lucra la elaborarea conceptului registrului cauzelor de insolvabilitate și la conceptul de arhivă electronică.

0
0
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?