X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Litvinenco: Proiectul Legii Magnițki a fost transmis spre consultări publice

9 dec. 2022,, 12:02   Politică
2218 0

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a anunțat astăzi că proiectul de lege care transpune sancțiunile internaționale în legislația Republicii Moldova – așa-numita "Lege Magnițki", a fost elaborat și transmis spre consultări publice.

Inițiativa reglementează categoriile de persoane fizice și juridice care vor putea fi subiectul unor sancțiuni transpuse în legislația noastră.

Totodată, legea reglementează modalitatea de transpunere în legislația națională a sancțiunilor internaționale aplicate.

"Tuturor celor care fac parte din lista de sancțiuni li se vor îngheța bununurile de pe teritoriul țării. Cu alte cuvinte, statul va putea prelua administrarea bunurilor persoanelor incluse în lista de sancțiuni. Totodată se va putea interzice furnizarea de servicii financiare", a explicat Litvinenco.

În ceea ce privește persoanele juridice, acestea, de asemenea, vor putea fi vizate de anumite sancțiuni specifice care le va îngreuna activitatea. În cazul cetățenilor străini și apatrizi li se va aplica măsura de interzicere de a intra pe teritoriul Republicii Moldova și li se vor anula vizele și interzicerea acordării lor pe viitor.


Poriectul mai reglementează procedura de retragere a licențelor și autorizațiilor care aparțin persoanelor incluse în lista de sancțiuni. De exemplu, în domeniul mass-media, Consiliul audiovizualului ar putea să le retragă licența canalelor media care promovează imaginea persoanelor vizate de sancțiuni, a mai explicat ministrul.

Proiectul de lege mai prevede constituirea unui Consiliu de supervizare sub conducerea prim-ministrului R.Moldova.

"Legea Magnițki" urmează a fi supusă consultărilor publice, după care aprobată de Guvern. Potrivit lui Litvinenco, pînă finele anului curent, proiectul ar urma să fie transmis Parlamentului spre adoptare și promulgare.

1
0
0
0
11

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?