Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Litvinenco, după evaluarea pre-Vetting pentru CSM: Nu există o altă soluție de a curăța justiția

7 feb. 2023,, 14:18   Politică
2388 0

Ministru Justiției, Sergiu Litvineco, a făcut anumire concluzii, după ce Comisia de Pre-Vetting a finalizat astăzi evaluarea tuturor judecătorilor care au candidat ca membri în CSM, transmite unimedia.

„Deși știam că situația în justiție este una gravă, acum avem întregul tablou și dimensiunile practice ale acestei probleme. Exercițiul de evaluare trebuie continuat. Cu o viteză mai mare, dar fără a reduce din calitate. Este singurul care va duce la curățarea justiției”, a scris Litvinenco.

„Comisia de prevetting a finalizat astăzi evaluarea tuturor judecătorilor care au candidat ca membri în CSM. Comisia a comunicat că încă 4 judecători nu au promovat evaluarea.

Astfel, din totalul de 28 de judecători care s-au înscris în acest concurs, doar 5 au promovat evaluarea. 5 din 28. Rata de promovabilitate este de circa 18%, iar de nepromovare – 82%.

Știu că există rezerve față de acest exercițiu, atît din interiorul sistemului, cît și din afara lui. Dar acest lucru este firesc și semn că lumea nu este indiferentă față de procesele din justiție.


Totuși, chiar și cu toate aceste rezerve, putem trage anumite concluzii:

1) Deși știam că situația în justiție este una gravă, acum avem întregul tablou și dimensiunile practice ale acestei probleme.

2) Exercițiul de evaluare trebuie continuat. Cu o viteză mai mare, dar fără a reduce din calitate. Pentru aceasta, trebuie întreprinse acele acțiuni care să ne permită să ne mișcăm mai repede – mai multe comisii, secretariate cu mai mult personal, resurse mai multe etc.

3) Nu există o altă soluție de a curăța sectorul, decît avansarea evaluării externe extraordinare. Avem și responsabilități care recurg din statutul nostru de candidat la UE, dar pentru ca cetățenii să aibă cu adevărat încredere în Justiție, este nevoie de selecție riguroasă și calitativă a candidaților. Vom continua pe acest drum, fiindcă este singurul care va duce la curățarea Justiției”, a menționat ministrul.

Comisia Pre-Vetting a anunțat ultimele rezultate privind evaluarea candidaților la funcții în CSM, din rîndul judecătorilor de carieră. Potrivit Comisiei, magistrații Ion Chirtoacă și Aureliu Postică, de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, Marina Rusu de la Judecătoria Cahul, sediul Taraclia, și Alexei Paniș, de la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, nu au promovat evaluarea. Concluzia se conține în deciziile motivate, care au fost transmise astăzi candidaților.

La data de 3 februarie, Comisia Pre-Vetting a anunțat rezultatul evaluării în privința magistraților Stanislav Sorbalo, de la Judecătoria Bălți, Victor Sandu, de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, și Natalia Clevadî, de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Potrivit Comisiei, cei trei judecători, candidați la funcții în Consiliul Superior al Magistraturii, nu au promovat evaluarea. Judecătorul Sorbalo candidează, inclusiv, la funcția de membru în Colegiul disciplinar al judecătorilor, anunță Comisia Pre-Vetting.

Comisia Pre-Vetting a finalizat procesul de evaluare în privința a patru candidați la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), din rîndul judecătorilor, și a transmis deciziile sale candidaților și instituției responsabile de organizarea concursului. Deciziile îi vizează pe magistrații Mihail Bușuleac, de la Judecătoria Cahul, Veronica Cupcea, de la Judecătoria Orhei, Aliona Miron de la Curtea Supremă de Justiție și Nicolae Șova de la Judecătoria Chișinău, au primit rezultatul Comisiei Pre-Vetting privind evaluarea integrității lor financiare și etice. Cele patru decizii concluzionează cu nepromovarea evaluării de către aceștia.

0
0
0
0
11

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?