X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Litvinenco, despre reținerea lui Andronachi: „Prima rîndunică serioasă”

4 noi. 2022,, 07:50   Politică
2579 2

Reținerea fostului deputat democrat, Vladimir Andronachi, reprezintă un pas important în dosarul "frauda bancară", iar ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, declară că Andronachi este "prima rîndunică serioasă și lucrurile vor merge tot așa mai departe".

"Eu cred ca este un lucru bun pentru Republica Moldova, faptul că el a revenit. Acum am văzut că a fost reținut. În cazul lui Andronachi mai există și alte dosare unde are diferite calități, inclusiv Metalferos, dar posibil și altele, acum urmează procuratura să acționeze, sa trimită mai repede în judecată aceste dosare, în același timp, justiția trebuie să examineze dosarele în termen rezonabil, fără a tărăgăna aceste procese. Nu cunosc foarte multe detalii în cazul acestei reveniri, cred că pot fi mai multe cauze, dar una din ele cred că e anume acel fapt că a fost adoptată legea privind condamnarea în lipsă, procuratura are la îndemînă acest instrument, persoana poate fi trimisă deja în judecată, iar procesul în lipsă ar merge mai repede, întrucît avocații hoților găsesc diferite tipuri tărăgănează procesele, dacă se aplică această lege, dacă pui în balanță aceste doua elemente, aceasta inițiativă legislativă a schimbat modul cum mulți fugari văd lucrurile. Cred că această lege a determinat mai mulți fugari să regîndească strategia lor de apărare", declară ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, în platoul emisiunii "Punctul pe AZi" de la TVR Moldova.

Este cunoscut faptul că Vladimir Andronachi este asociat cu Vladimir Plahotniuc, iar faptul că oligarhul fugar a anunţat recent că revine în politica din Republica Moldova este o încercare disperată după ce Statele Unite au impus sancțiuni împotriva oligarhilor Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor,precum și pentru mai multe persoane implicate în ceea ce Washingtonul numeşte operațiuni de influență rusească în Republica Moldova.

"Această declarație e o încercare de a deveni și el un disident "politic de rigoare". Eu cred că cineva i-a spus că dacă cumva va încerca să convingă pe cineva că e politician, poate să invoce ipotetic această persecutare politică și poate avea o șansă. Trebuie să ținem cont că aceasta declarație a lui Plahotniuc s-a făcut imediat după ce Guvernul SUA a impus sancțiuni internaționale, fapt care are implicații directe față de resursele lui financiare. Iată că aceste sancțiuni sînt o lovitură puternică, acesta este motivul, încercare disperată. Nu cred că cineva îl crede, nu cred că exista state democratice unde el ar putea să convingă autoritățile că e un politician", susține Sergiu Litvinenco.

"Este bine cînd persoanele implicate în cele mai mari hoții sînt aduși în fața instanțelor. Vreau să scot în evidență faptul că extrădările, în general, nu sînt ușoare nicăieri, chiar și în statele serioase, uneori, au dificultăți de extrădare și cred că la cum merg lucrurile la noi, încetul cu încetul, iată este prima rîndunică serioasă Andronachi și cred că lucrurile vor merge tot așa mai departe. Cred că și cei din Londra vor fi aduși în Republica Moldova", conchide Sergiu Litvinenco.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?