Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

Litvinenco: Concursul anunțat de CSP este stopat

23 sep. 2019,, 09:01   Politică
2020 0

Concursul pentru ocuparea postului de procuror general inițiat de Consiliul Superior al Procurorilor a fost stopat odată cu intrarea în vigoare, pe 21 septembrie, a Legii Procuraturii.

Anunțul a fost făcut pe pagina personală de Facebook de Sergiu Litvinenco, președintele Comisiei juridică, numiri și imunități a Parlamentului, transmite ipn.

„Legea de modificare a Legii procuraturii a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Asta înseamnă că de azi legea a intrat în vigoare. Asta înseamnă că de azi concursul inițiat de CSP este stopat”, a scris Segiu Litvinenco, referindu-se la concursul anunțat anterior de CSP, conform prevederilor legale vechi, pentru funcția de procuror general, la care s-au înscris mai mulți candidați.

Deputatul a menționat că de acum încolo urmează „greul cel mare, prin stabilirea componenței comisiei de preselecție, desfășurarea preselecției propriu-zise și identificarea ca urmare a acesteia a cel puțin doi candidați demni de a ocupa funcția de Procuror General al Republicii Moldova”.

Potrivit modificărilor aplicate la lege, numirea procurorului general de către președintele țării se va face la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor din rîndul candidaților propuși de către Comisia constituită de Ministerul Justiției.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?