Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Legea privind simbolurile agresiunii ar putea intra în vigoare pînă la 9 mai

19 apr. 2022,, 07:45   Politică
2343 0

Potrivit deputatului PAS Lilian Carp, președinte al Comisiei parlamentare pentru siguranță națională și ordine publică, Legea privind interzicerea simbolurilor agresiunii militare ruse în Ucraina va intra în vigoare odată cu publicarea ei în Monitorul Oficial, după ce va fi semnată de președintele Republicii Moldova.

Acest lucru urmează să se întîmple în decurs de o săptămînă-două, spune parlamentarul. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la PRO TV Chișinău, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md.

„De regulă, în decurs de o săptămînă – două are loc semnarea de către președinție a proiectelor de lege, sînt publicate în Monitorul Oficial și intră în vigoare. Cam aceștia sînt termenii rezonabili. Respectiv, ar urma să intre în vigoare pînă la data de 9 mai”, a menționat Lilian Carp.

Conform noii legi, simbolurile interzise pot fi prezentate doar în cadrul conferințelor științifice, filme documentare sau expoziții, respectiv și în jurnalele de știri.

Însă, spune oficialul, noi avem în vedere de a fi interzise doar atunci cînd sînt folosite ca simboluri de etalare a agresiunii militare.


În cazul etalării acestei panglici în timpul manifestațiilor de 9 mai poliția va fi nevoită să documenteze fiecare caz în parte, declară parlamentarul.

„Poliția va documenta fiecare caz în parte. Nesupunere, aceasta nu înseamnă că nu vei răspunde, aceasta trebuie să fie clar pentru toată lumea. Deci eu sînt convins că lumea va înțelege, că cineva folosește sentimentele unor persoane în scopurile lui personale politice și va încerca să facă acest lucru prin acest eveniment, printr-o panglică, pe care nici Putin nu a purtat-o pînă în 2008”, a menționat deputatul PAS.

Pentru mai multă claritate, președintele Comisiei parlamentare a ținut să menționeze că panglica care este parte a unei medalii nu va fi apreciată drept contravenție.

Reamintim că săptămîna trecută, pe 14 aprilie, Parlamentul a votat în ultima lectură proiectul de lege privind interzicerea pe teritoriul Republicii Moldova a simbolurilor care propagă războiul – literele „ V” și „Z” și Panglica „Sfîntul Gheorghe”.

Persoanele fizice și cele juridice care nu vor ține cont de această lege vor fi sancționate cu amendă de la 4.500 lei pînă la 18.000 lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?