X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Lebedinschi: Motivele care au stat la baza suspendării președintelui trebuiau lichidate prin negocieri

12 dec. 2018,, 07:52   Politică
4357 6

Maxim Lebedinschi, consilierul președintelui Igor Dodon, susține că într-un stat democratic nu trebuie să se impună o anumită poziție.

Consilierul s-a referit la poziția majorității parlamentare în raport cu șeful statului, care a fost suspendat temporar pentru că a refuzat să promulge mai multe legi. Maxim Lebedinschi spune că anume impunerea unei poziții a fost motivul pentru care s-a ajuns la această situație, transmite IPN.

„Toate aceste situații urmau a fi lichidate prin negocieri, așa se face. Așa este firesc și normal. Toate problemele legate de stat și interesul statului urmează să fie luate prin decizii politice, negocieri și printr-o balansare echilibrată”, a declarat Maxim Lebedinschi.

Potrivit lui Maxim Lebedinschi, Curtea Constituțională ar trebui să balanseze în afara politicului și să ofere un echilibru între instituțiile statului și în societate.

Purtătorului de cuvînt al Partidului Democrat, Vitalie Gamurari, se întreabă cîte cazuri în lume sînt cînd un președinte încalcă Constituția? „În contextul în care Parlamentul sau majoritatea parlamentară și-a asumat actul guvernării în Republica Moldova, ea trebuie să fie sigură că culege roadele acelei guvernări. Deci, trebuie să fie sigură că persoana pe care o numește sau actul normativ pe care îl promovează va aduce efecte pozitive societății ca să poată da un răspuns la sfîrșit”, este de părere Vitalie Gamurari.

Purtătorul de cuvînt al PDM numește suspendarea lui Igor Dodon drept act de depășire a situației, în contextul în care președintele nu și-a îndeplinit obligațiunile. Potrivit lui, acesta este un vacuum juridic pentru care Curtea Constituțională a găsit soluție.

Luni, 10 decembrie, președintele Igor Dodon a fost suspendat din funcție, pentru a cincea oară. O hotărîre în acest sens a fost pronunțată de către Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări înaintate de către președintele Parlamentului, Andrian Candu și deputatul PDM Sergiu Sîrbu. Autorii sesizării au solicitat interimatul funcției de președinte pentru a fi promulgate cinci legi, printre care Codul serviciilor media audiovizuale, legea prin care terenul fostului Stadion Republican este transmis Ambasadei Statelor Unite ale Americii pentru edificarea noului sediu al misiunii diplomatice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?