X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

La ședința Curții s-a cerut recuzarea unui judecător: „A fost avocat al Maiei Sandu”

15 apr. 2021,, 10:56   Politică
2551 2

Reprezentantul Parlamentului cere recuzarea judecătorului Curții Constituționale, Nicolae Roșca.

Președinta CCM a declarat că solicitarea nu poate fi admisă, pentru că a fost depășită etapa cînd putea fi înaintată cererea de recuzare.

„Domnul Roșca a fost în perioada anilor 2017 – 2019 avocatul domniei sale precum și membrul partidului din care provine doamna președinte. Doamna președinte anterior, deținînd postul de prim-ministru a participat nemijlocit la numirea domniei sale în funcția de judecător constituțional”, a spus reprezentantul Parlamentului.

„La etapa de pregătire, cînd am întrebat dacă sînt cereri de de recuzare, dumneavoastră ați declarat că nu aveți cereri de recuzare. Ați depășit etapa cînd ați fi putut înainta o cerere de recuzare. Circumstanțele pe care le-ați invocat acum sînt cunoscute întregii societăți, prin urmare, demersul dumneavoastră nu poate fi admis în etapa examinării de fond a sesizării”, a declarat Domnica Manole.

În replică, reprezentantul Parlamentului a spus că: „articolul 27 al Codului prevede că asemenea cerere de recuzare poate fi înaintată și pe parcursul examinării cauzei, dacă s-au constatat asemenea circumstanțe”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?