Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Krasnoselski: "Tiraspolul este pregătit pentru dialog în orice format cu Chișinăul de dragul păcii"

23 mar. 2023,, 18:45   Politică
3559 0

Tiraspolul este gata să continue dialogul cu Chișinăul în orice format de dragul păcii în regiunea transnistreană.

Despre acest lucru a declarat jurnaliștilor de la Tiraspol liderul autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski, după întâlnirea cu reprezentantul permanent al Federației Ruse la OSCE, Alexandr Lukașevici și Ambasadorul General al Ministerului rus de Externe, Vitalii Treapițîn.

El a reamintit că președintele în exercițiu al OSCE și Ministrul Afacerilor Externe al Macedoniei de Nord, Buyar Osmani, au propus adunarea formatului "5+2" la Skopje, Macedonia, sau convocarea unui alt format privind securitatea, securitatea regională, securitatea generală, care include, fără îndoială, Transnistria.

"Noi am reacționat la această idee a domnului Osmani. Suntem gata să continuăm dialogul în orice format – de dragul păcii pe pămîntul transnistrean. Pacea este fundamentul", a subliniat Vadim Krasnoselski.

Ambasadorul cu misiuni speciale al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Vitalii Treapițîn, a menționat că formatul" 5+2 " nu funcționează acum din motive obiective și subiective. "Deocamdată nu există rezultate speciale, după cum se vede de la Moscova și în activitatea grupurilor de lucru ale experților (de profil). Toate aceste subiecte sînt discutate în detaliu. Există întrebări despre situația din zona de securitate, situația generală din regiune. De aceea, schimbul de opinii și oportunitatea de a face evaluări directe sunt foarte importante pentru a contura pași concreți pentru a da impuls procesului de reglementare", a spus el.


Vitalii Treapițîn a subliniat că pentru Federația Rusă, acordul din 1992 este piatra de temelie a reglementării transnistrene. "Respectăm cu strictețe prevederile sale. După cum știți, în baza acestui Acord, pe Nistru au fost menținute timp de treizeci de ani pacea și stabilitatea. Aceasta este o sarcină foarte importantă pentru noi, este o prioritate. Prin urmare, desigur, sîntem pe deplin în favoarea ca acest acord să rămînă în vigoare și să funcționeze în continuare", a spus diplomatul rus.

Întrebat de jurnaliști, în cazul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, ce ar trebui să facă Transnistria, Vitalii Treapițîn a menționat: "Este de datoria Moldovei și a Uniunii Europene să decidă. Cred că acest proces nu va avea loc mîine și nu într-o perspectivă pe termen scurt, deoarece un candidat la Uniunea Europeană trebuie să îndeplinească anumite standarde. În această perioadă, probabil, va trebui de dezvoltat un cadru pentru rezolvarea acestei probleme".

6
0
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?