X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Krasnoselski îi cere lui Sandu să numească un reprezentant oficial al Chișinăului la procesul de negocieri

3 dec. 2021,, 10:15   Politică
3949 2

Președintele nerecunoscutei RMN, Vadim Krasnoselski, a scris o scrisoare Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, în care a subliniat necesitatea de a numi imediat un reprezentant oficial al Republicii Moldova în procesul de negocieri, în scopul de a da un impuls reluării negocierilor privind reglementarea Transnistreană în formatul 5+2.

El a transmis scrisoarea corespunzătoare prin intermediul șefului Misiunii OSCE în Republica Moldova, Klaus Neukirch, exprimîndu-și speranța că va că Președintele Republicii Moldova va primi scrisoarea în cel mai scurt timp, transmite Noi.md.

Subiectul principal al discuției dintre Krasnoselski și Neukirch a fost procesul de negocieri între Chișinău și Tiraspol. Vadim Krasnoselski a menționat că vizita diplomatului european a avut loc într-un moment de stagnare completă a acestui dialog.

Vadim Krasnoselski a subliniat faptul că Moldova nu numai că nu participă la negocieri, dar ignoră și angajamentele deja asumate, neîndeplinind acordurile încheiate anterior.

În același timp, el a atras atenție asupra faptului că Transnistria pledează pentru continuarea procesului de negocieri, căutarea de compromisuri și păstrarea păcii.

"Absența unui reprezentant politic oficial din partea Republicii Moldova și lipsa activitățiii formatului 5+2 pot duce la consecințe extrem de negative", consideră Vadim Krasnoselski.

Șeful Misiunii OSCE în Moldova, a menționat că împărtășește îngrijorările părții transnistrene și speră la numirea cît mai grabnică a unui oficial care va reprezenta oficial Moldova în procesul de negocieri. Klaus Neukirch a subliniat că activitatea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, pe care o reprezintă, este orientată și în continuare pe obținerea unor rezultate practice menite să îmbunătățească viața cetățenilor.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?