X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3994

Kedmi: Putin a arătat că SUA au rămas cu nimic

3 mar. 2018,, 13:25   Politică
8456 22

Statele Unite ale Americii, visînd să obțină superioritate militară completă asupra Rusiei în anii 2018-2020, au rămas cu nimic, pentru că Rusia a creat o armă care o depășește pe cea a SUA cu trei generații.

O astfel de opinie a exprimat expertul israelian Iakov Kedmi, care a comentat la postul de televiziune „Rusia 1“ rezultatele mesajului adresat de către președintele rus, Vladimir Putin, Adunării Federale, notează Noi.md.

El a subliniat că realizările industriei de apărare din Rusia, prezentate de președintele Vladimir Putin au demonstrat că Rusia, în ciuda tuturor sancțiunilor și obstrucției, a depășit SUA în domeniul armamentului cu cîteva generații înainte.

Iakov Kedmi a remarcat că Strategia SUA consta în a obține, pînă în 2018-2020, superioritate militară absolută asupra Rusiei în domeniul armelor strategice.

„Ei credeau asta! Și brusc s-a dovedit că tot ce au făcut sînt jocuri de copii... Armamentul prezentat de președintele Vladimir Putin în mesajul adresat Adunării Federale a demonstrat că Statele Unite nu numai că nu au obținut nimic. Poziția lor strategică astăzi, chiar dacă nu vorbim de chestiunile privind sudul NATO-ului, Crimeii și Siriei – Putin s-a referit la acestea în mesaj, în ceea ce privește armele, ei s-au trezit dintr-odată cu covata spartă”, a spus Iakov Kedmi.


Potrivit expertului, astăzi SUA va trebui să facă un efort financiar colosal, mult mai mare decît cel preconizat anterior, nu atît pentru a ajunge Rusia, cît pentru a preveni extinderea în continuare a diferenței.

„Ceea ce a menționat președintele rus, Vladimir Putin, în mesajul său către Adunarea Federală denotă că, în domeniul armelor strategice, Rusia a mers cu una-două-trei generații înainte, în comparație cu principalele realizări ale inginerilor militari americani, și acest lucru are o mare importanță”, a subliniat Iakov Kedmi.

El a reamintit că, potrivit președintelui rus, Rusia nu ar fi putut crea astfel de arme de ultimă oră avînd știință slabă, tehnologii slabe și educație slabă. Expertul izraelian a subliniat că aceste noi succese ale Federației Ruse arată că anume profesorii vor oferi Rusiei un viitor luminos.

Expertul și-a exprimat regretul că nu a putut vedea fețele liderilor Pentagonului, NATO-ului și liderilor occidentali în momentul cînd ei ascultau ceea ce spune președintele Rusiei. „Ar fi fost într-adevăr foarte-foarte interesant”, a spus el.

Iakov Kedmi a atras atenția și asupra faptului că Vladimir Putin a vorbit cu un respect și mîndrie autentică, firească, și nu ostentativă, față de poporul și țara sa, ceea ce nu este tipic pentru elita politică a Rusiei. „Acest lucru s-a întîmplat foarte rar în istoria noii Rusii”, a remarcat expertul israelian.

Vorbind despre importanța mesajului lui Vladimir Putin, Iakov Kedmi a remarcat faptul că președintele a descris cum era Rusia spre sfîrșitul perioadei lui Elțin și cît de mult efort a depus țara pentru a corecta acele deficiențe și pentru a ieși din acea situație dificilă. „Ați pierdut 20 de ani de dezvoltare. Acest lucru se referă la cei nostalgici față de acea perioadă. 20 de ani de dezvoltare a țării voastre sînt cel puțin aruncați. Dacă nu ar fi fost ei, cum ați fi fost astăzi?”, a întrebat expertul israelian.

Dar, cel mai important lucru remarcat de el este că, după prezentarea puterii militare a Rusiei, Vladimir Putin s-a adresat Statelor Unite și formației statale a Europei: „Iar acum sîntem gata să cooperăm cu voi. Sîntem gata, sîntem deschiși. Sîntem mai puternici decît voi, dar sîntem gata să cooperăm cu voi.”

„Acesta este un apel direct, după ce președintele rus a demonstrat că speranțele Occidentului că, prin intermediul sancțiunilor și obstrucției, va reuși să oprească Rusia, să afecteze Rusia, nu s-au materializat, și nici depășirea Rusiei în domeniul armelor nu a reușit. Iar acum, haideți să vorbim, dacă vreți. Și acum e rîndul liderilor occidentali cu fețele uimite să acționeze”, a adăugat Iakov Kedmi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?