X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Iurie Bolboceanu: Am trecut printr-un măcel politico-criminal

29 dec. 2020,, 09:34   Politică
4826 1

Iurie Bolboceanu, ex-deputat al Parlamentului Republicii Moldova, condamnat pentru trădare de patrie în 2017 și, recent achitat, spune că a trecut „printr-un măcel politico-criminal”.

Nu este foarte optimist în legătură cu ce se întîmplă în justiția moldovenească. În opinia sa, pentru a schimba lucrurile, toți trebuie să se unească,

„Astăzi am fost eu, mîine nimeni nu garantează că nu va fi altul sau mulți alții”, a declarat Iurie Bolboceanu, într-o conferință de presă la IPN.

La 16 octombrie anul curent, instanța de judecată a luat o decizie de achitare și reabilitare în privința sa. „Parcă, la prima vedere, s-ar părea că e un fapt îmbucurător, dar pentru mine este mai mult o tragedie, dar nu este doar tragedia mea, este tragedia noastră, a tuturor. Este tragedia acestei țări, este tragedia acestei națiuni”, a spus fostul parlamentar.

Iurie Bolboceanu menționează că niciodată, nici în cele mai proaste vise, nu ar fi crezut că în Republica Moldova vor exista deținuți politici și că va fi „acel dezmăț care a fost pînă în iunie 2019”, cînd la guvernare s-a aflat „o elită politico-criminală în frunte cu Partidul Democrat, cu Vlad Plahotniuc”.


Iurie Bolboceanu crede că, deși sînt semnale pozitive, mai este foarte mult de muncit în reformarea organelor statului, pentru că anume ele sînt cele care generează „aceste tragedii, care generează dosare la comandă, dosare politice”. „Este foarte necesar ca noi, societatea civilă, celora care nu le este indiferent ce se întîmplă în Moldova, să prevenim aceste lucruri, pentru că de reformarea organelor statului, de reformarea justiției în Republica Moldova va depinde în mare măsură și soarta fiecăruia dintre noi”, a adăugat ex-deputatul.

Potrivit lui Iurie Bolboceanu, încă sînt foarte mulți oameni nevinovați care stau la pușcărie. sînt oameni care au fost închiși pentru a li se închide gura sau oameni de afaceri neloiali guvernării.

Iurie Bolboceanu crede că menirea organelor statului, dar și a societății civile, este să fie identificate toate dosarele deschise la comandă, astfel ca oamenii să fie repuși în libertate, să li se dea viața pe care o aveau pînă la închisoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?