Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Irina Valah sare în apărarea limbii ruse

4 iun. 2018,, 16:20   Politică
5156 10

Başcanul şi Comitetul Executiv al Găgăuziei îndeamnă Curtea Constituţională a RM „să respingă sesizarea deputaţilor Partidului Liberal de a anula statutul limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică”.

În adresarea lor, citată de agenţia, se menţionează că această chestiune „este una principială pentru locuitorii regiunii, deoarece, potrivit Legii cu privire la statutul juridic special al UTA Găgăuzia (Gagauz Yeri) şi Regulamentului Găgăuziei, limba rusă, alături de limbile găgăuză și moldovenească, este una dintre cele trei limbi oficiale în autonomie”.

„Atunci cînd se adresează la structurile republicane, la instituțiile medicale și sociale, locuitorii Găgăuziei folosesc limba rusă. Într-o situație similară se află sute de mii de cetățeni ai Republicii Moldova de diferite naționalități, care nu cunosc suficient limba moldovenească”, afirmă Comitetul Executiv, care consideră că sesizarea deputaților liberali urmăreşte „scopuri electorale înguste și dezbină societatea moldovenească după principiul lingvistic”.

„Totodată, această sesizare urmăreşte scopul de a scoate limba şi cultura rusă din viaţa social-politică şi culturală, de a crea un nou pretext de tensionare în relaţiile moldo-ruse”, se spune în document, ai cărui autori aşteaptă de la CC „o singură decizie, care nu va permite readucerea Moldovei la starea de confruntare interetnică şi de polarizare a societăţii, aşa cum s-a întîmplat la hotarul anilor 80-90 ai secolului trecut”.

Autorităţile Găgăuziei subliniază că „îşi rezervă dreptul de a face uz de toate pîrghiile posibile pentru a proteja interesele de importanţă vitală ale locuitorilor din autonomie”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?