Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Ioniţă: Calea europeană e singura ce poate asigura stabilitatea Moldovei

12 ian. 2021,, 09:12   Politică
5518 13

Calea europeană a Republicii Moldova este singura cale care poate să asigure stabilitate şi prosperitate pentru cetăţenii ţării.

Declaraţia a fost făcută de ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă, în cadrul emisiunii „Dimensiunea Diplomatică”, la Moldova 1. Potrivit lui, atîta timp cît Republica Moldova va rămîne pe această cale, poate conta pe sprijinul statului român.

„Aşteptările noastre nu sînt diferite de așteptările cetăţenilor Republicii Moldova. Evident, aşteptările noastre nu pot decît să întărească şi aşteptările dumneavoastră şi faptul că preşedintele României a fost primul şef de stat care a venit în vizită oficială, cred eu că a transmis un semnal destul de puternic în special pe valenţele pro-europene.

Pentru noi, calea europeană a Republicii Moldova este singura cale care poate să asigure stabilitate şi prosperitate pentru toţi cetăţenii ţării. Ştim că e greu de ajuns acolo, vedem situaţia politică din Republica Moldova care nu este printre cele mai simple, dar oare cînd a fost simplu”, a declarat Daniel Ioniţă.

Referindu-se la Parteneriatul Estic, Ioniţă a menţionat că în prima jumătate a anului 2021 va fi un summit extrem de important în care Republica Moldova se poate face auzită.


„Din punctul meu de vedere parteneriatul estic este un instrument politic extrem de important, este o pîrghie motivaţională care poate ajuta în susţinerea şi promovarea anumitor proiecte.

Summit-ul care va avea loc în acest an este un moment extrem de important şi Republica Moldova are o şansă uriaşă să îşi facă auzită vocea tocmai pentru a vedea ce putem face de acum încolo”, a spus Ioniţă.

Totodată ambasadorul României la Chişinău a menţionat că „pentru anul 2021 pe agenda bilaterală există un plan extraordinar de ambiţios de cooperare, dar acest plan depinde în exclusivitate de dinamica scenei politice de la Chişinău, acesta poate fi în linie cu aşteptările cetăţenilor, ori în contradicţie cu aşteptările acestora”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?