Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Ion Chicu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Armeniei în R. Moldova

4 noi. 2020,, 17:45   Politică
4770 0

Premierul Ion Chicu s-a întîlnit cu E. S. Jivan Movsisyan, Ambasadorul Republicii Armenia în Republica Moldova. Întrevederea a avut loc în legătură cu încheierea misiunii sale diplomatice în țara noastră.

Șeful Executivului a exprimat aprecierea pentru contribuția ambasadorului și a misiunii diplomatice în Republica Moldova la dezvoltarea și dinamizarea relațiilor de prietenie și cooperare între cele două țări pe diverse domenii de interes reciproc. Interlocutorii au abordat și perspectivele de dezvoltare continuă a relațiilor de colaborare pe dimensiunea comercial-economică, culturală între Republica Moldova și Republica Armenia. Ion Chicu a exprimat disponibilitatea Guvernului pentru valorificarea potențialului existent pe domeniile prioritare de pe agenda de cooperare bilaterală, precum și a interacțiunii pe platforme de cooperare regională, internațională.

„Apreciem caracterul ascendent al cooperării între Republica Moldova și Republica Armenia în multiple domenii de interes comun și exprimăm ferma convingere, că dispunem de un potențial sporit pentru impulsionarea cooperării bilaterale în toate domeniile de interes comun și în special în sfera comercial-economică, consolidarea relațiilor culturale”, a menționat premierul.

La rîndul său, Ambasadorul Republicii Armenia în Republica Moldova a mulțumit prim-ministrului pentru dialogul consecvent și susținerea acordată în dinamizarea cooperării multidimensionale dintre cele două țări.

În final, cei doi oficiali și-au exprimat deschiderea pentru consolidarea continuă a relațiilor dintre Republica Moldova și Republica Armenia în beneficiul ambelor țări și popoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?