Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Inițitiva de a acorda statut de simbol național ”steagului lui Ștefan cel Mare”, respinsă

16 mai. 2018,, 17:31   Politică
6067 3

Comisia protecție socială, sănătate și familie a respins inițiativa Președintelui Igor Dodon de a acorda statutul de simbol național al Republicii Moldova ”steagului purtat de Ștefan cel Mare, în ziua de 12 septembrie 1485, la omagiul de la Colomeea”.

Autorul inițiativei legislative mai propunea ca steagul să fie arborat, alături de Drapelul de Stat al Republicii Moldova, la sediile instituțiilor publice și private cu următoarele ocazii:

12 aprilie – ziua urcării în scaun a Domnului Țării Moldovei Ștefan cel Mare și Sfînt;

27 aprilie – Ziua Drapelului de Stat;

2 iulie – Ziua comemorării lui Ștefan cel Mare;


12 septembrie – ziua în care a fost arborat și consemnat steagul purtat de Ștefan cel Mare la omagiul de la Colomeea.

”În scopul sporirii interesului societății față de istoria și cultura Republicii Moldova, luînd în considerare necesitatea cultivării spiritului patriotic în rîndul cetățenilor și consolidării statalității Republicii Moldova, în semn de înaltă recunoștință a rolului remarcabil al lui Ștefan cel Mare și Sfînt în istoria statului moldovenesc, prin Decretul din 2 iulie 2017, Președintele Republicii Moldova a declarat anul 2018 Anul Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei. Elaborarea și promovarea proiectului de lege vizat se înscrie în șirul acțiunilor consacrate Anului Ștefan cel Mare”, se menționează în nota informativă a inițiativei legislative semnată de Președintele Igor Dodon.

Proiectul a fost avizat de Comisia mediu și dezvoltare regională, iar Comisia drepturile omului și relații interetnice și Comisia agricultură și industrie alimentară n-au luat nicio decizie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?