Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3989

Inițiativa Maiei Sandu de a scoate gardul de la Președinție, criticată dur

11 dec. 2020,, 15:33   Politică
9134 15

Deputatul Blocului ACUM Maria Ciobanu a criticat inițiativa anunțată cu mult fast de Maia Sandu, de a scoate gardul de la Președinție. Parlamentarul spune că această acțiune îi amintește de perioada destrămării URSS, cînd, fără nici un plan, au fost desființate colhozurile.

„Eu am obosit să o tot luăm de la început... Atunci cînd ne-am rupt de URSS, s-au desființat colhozurile fără un plan, fără o strategie la nivel de stat. I s-a dat pămînt cetățeanului, cu titlu provizoriu, și a fost îndemnat să-și prelucreze pămîntul cu sapa de lemn, deoarece tractoarele au fost luate cu hapca de către foștii președinți, brigadieri, într-un cuvînt, de către „nacialnicii” satelor și ai raioanelor noastre.

Oamenii au devenit peste noapte tare evlavioși. Au uitat cum unii săteni au dat jos într-o noapte crucile de pe biserici și mănăstiri. Cum au fost prigoniți preoții adevărați, călugării și călugărițele. Cum eram nevoiți noi, copiii, să colindăm pe furiș, să nu umblăm pe la casele sătenilor la Paște, spunîndu-le HRISTOS A ÎNVIAT, ci să cîntăm pe la festivaluri “Широка страна моя родная”...

De ce mi-am amintit de toate aceste pagini triste din zbuciumata noastră istorie? Eu nu cred că este o idee inspirată decizia de a scoate gardul din jurul Președinției. Acest gard nu era necesar, dar deja s-au cheltuit bani și nu puțini. Ce are cetățeanul de cîștigat că acest gard va fi scos? Iarăși cheltuieli! De ce nu ar fi „conservată” această clădire, pentru întreținerea căreia se cheltuie anual sume exorbitante de bani, iar reședința Președinției ar rămîne acea situată pe str. Nicolae Iorga? Fostul președinte Nicolae Timofti a folosit-o doar pe aceasta...

Reședința de la Condrița la fel trebuie „conservată” pentru ani mai buni.


Știu că îmi vor reproșa unii, care sînt obișnuiți să facă icoane din anumiți lideri, că am îndrăznit să nu fiu de acord cu decizia de a scoate gardul din jurul Președinției, dar eu am spus și voi spune mereu ceea ce cred, nu ceea ce vor unii să audă”, spune Ciobanu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?