X 
Arşiţa stiri: 179
Jocurile Olimpice stiri: 134
Transnistria stiri: 1412

Încă o țară a semnat scrisoarea prin care se cere începerea negocierilor pentru aderare a R.Moldova la UE

13 iun. 14:03   Politică
4651 0

Încă o țară a semnat scrisoarea inițiată de ministrul ceh pentru Afaceri Europene, Martin Dvořák, prin care se solicită începerea oficială a negocierilor de aderare a Republicii Moldova și Ucrainei pînă la sfîrșitul acestei luni. Potrivit unui mesaj publicat de oficialul ceh pe rețelele de socializare este vorba de Danemarca.

Astfel, potrivit oficialului, numărul țărilor semnatare a ajuns la 15. Ministrul a transmis, în acest sens, o actualizare Președinției belgiene a Consiliului Uniunii Europene, notează Noi.md cu referire la moldova1.

Precizăm că la începutul acestei luni, ministrul ceh a lansat inițiativa privind aprobarea cadrelor de negociere pentru R. Moldova și Ucraina, printr-o scrisoare adresată Președinției belgiene a Consiliului Uniunii Europene. Prin scrisoarea inițiată de Cehia se solicită adoptarea rapidă a cadrelor de negociere pentru cele două țări de către Consiliul Afaceri Generale în această lună. Consiliul trebuie să adopte această decizie în unanimitate pentru a convoca conferința interguvernamentală cu ambele țări pînă la sfîrșitul lunii.

Amintim că, viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a declarat anterior că conferința interguvernamentală cu Republica Moldova și Ucraina, în cadrul căreia să fie adoptat cadrul de negocieri de aderare la Uniunea Europeană ar putea avea loc pînă la sfîrșitul președinției belgiene, adică pînă la sfîrșitul lunii iunie.

Menționăm că Republica Moldova și Ucraina au depus o cerere de aderare la UE în martie 2022 și li s-a acordat statutul de țări candidate în iunie 2022. În decembrie 2023, liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare.


6
0
0
0
26

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав