X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Inaugurarea clădirii Președinției nu va avea loc în luna august

22 aug. 2018,, 16:20   Politică
3527 0

Deşi anunţase anterior că inaugurarea clădirii Preşedinţiei va avea loc în luna august, în preajma Zilei Independenței, astăzi, şeful statului, Igor Dodon, a anunţat că aceasta se amînă, comunică Noi.md.

Chiar dacă nu se cunoaşte o dată exactă, Dodon spune că evenimentul de inaugurare va avea loc în luna septembrie-octombrie.

„Deschiderea oficială a instituției prezidențiale va avea loc în cadrul vizitei oficiale a președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, preconizată pentru luna septembrie-octombrie", a anunţat astăzi preşedintele ţării, în cadrul întrevederii cu noul ambasador al Republicii Turcia în țara noastră, E.S. Gürol Sökmensüer.

Amintim că lucrările de reparație a sediului Președinției, distrus în urma protestelor din 7 aprilie 2009, au început în februarie curent.

Clădirea este reparată de o companie de construcții din Ankara, este vorba de firma „Sonbay”. Aceasta a fost desemnată în urma unei licitații organizate de Agenția Turcă de Coordonare și Cooperare (TIKA).


Reparația instituției prezidenţiale de la Chişinău reprezintă o donație oferită poporului moldav din partea poporului turc, anunțase anterior Igor Dodon.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?