COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

În următoarele săptămîni, R. Moldova ar putea semna acordul de creditare cu Rusia

Creditul rusesc, ajutorul pentru fermieri, acordul social cu Federația Rusă și vaccinul împotriva COVID-19. Aceste patru subiecte importante vor fi discutate, săptămîna viitoare, de către autoritățile de la Chișinău și cele de la Moscova în cadrul unei ședințe a Comisiei mixte interguvernamentale moldo-ruse. Anunțul a fost făcut de președintele țării Igor Dodon la Moldova 1.

Șeful statului a precizat că astăzi a fost runda de negocieri dintre ministerele Finanțelor din Moldova și Rusia cu privire la acordul de creditare în valoare de 200 de milioane de euro.

“Cred că în următoarele săptămîni trebuie să semnăm acest acord și să îl transmitem Parlamentului pentru ratificare”, a spus președintele.

Cît despre suportul pentru agricultori sub formă de motorină, Igor Dodon a precizat că acum se discută cu partea rusă în ce mod să fie acordat acest ajutor.

“Suportul poate fi sub formă de motorină sau bani. Avem un cont separat pentru agricultori care au avut de suferit de pe urma secetei și pentru noi ar fi mai bine să fie sub formă de bani pentru că mai ușor va fi de transmis agricultorilor”, a spus președintele.


Totodată, șeful statului a amintit că Republica Moldvoa și Federația Rusă urmează să semneze acordul privind asistența socială, care prevede ca moldovenii, care muncesc oficial în Rusia, să poată primi o pensie decentă la revenire acasă.

“Al patrulea subiect important ține de vaccin. În Rusia a trecut toate etapele, urmează să fie recunoscut de OMS. Ne-am dorit ca un vaccin fie el rusesc, chinez sau american să vină și la noi ca să stopăm această pandemie”, a conchis Igor Dodon, președintele Republicii Moldova.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load