Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Ilan Şor, supărat foc: Depune în instanță şapte demersuri împotriva Maiei Sandu

8 iun. 2018,, 17:18   Politică
7075 13

Într-un nou mesaj postat pe pagina de Facebook, Ilan Șor spune că a recurs la această măsură ca urmare a acuzațiilor nefondate, inclusiv a insultelor pe care le-a făcut Maia Sandu și apropiații acesteia atît la adresa lui, cît și a unor simpli cetățeni.

Menționăm că primarul de Orhei, Ilan Șor, urmează să fie citat la Procuratura Anticorupție ca urmare a unei postări pe o rețea de socializare, în care menționează că punea bani în plic, pentru ca fostul premier Vlad Filat să îi dea Maiei Sandu.

Purtătorul de cuvînt al Procuraturii Anticorupție, Anastasia Mihalceanu, a declarat pentru IPN că Ilan Șor urmează să fie citat la Procuratură în perioada imediat următoare.

În postarea sa, Ilan Șor a scris că Maia Sandu este un manager de nivel mediu al proiectului PLDM, pe care l-a finanțat. Acesta susține că știe cu cît o plătea Vlad Filat lunar, în plic, în calitate de supliment la salariu. Potrivit lui, el era cel care punea banii în plic, înainte ca plicul să ajungă la ea.

Ca urmare a acestei postări, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a venit cu o reacție în care menționează că Ilan Șor minte cu nerușinare. Politiciana spune că nu a luat niciodată bani nici în plic, nici altfel de la Șor, Filat și nimeni altcineva și a anunțat că-l în judecată pentru defăimare.


Amintim că fostul președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii, Ilan Şor, a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare, în penitenciar de tip semi-închis, pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Chișinău, iar după o perioadă dosarul a fost transferat la Curtea de Apel Cahul. Pînă la pronunțarea unei decizii definitive, Ilan Şor este pus în libertate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?