Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Igor Dodon va avea o întrevedere cu Vadim Krasnoselski

25 apr. 2018,, 09:19   Politică
4318 3

Astăzi, 25 aprilie, Președintele Moldovei va susține o întrevedere cu liderul Transnistriei.

Potrivit Serviciului de presă al Președinției, întrevederea va avea loc la Bender, începînd cu ora 10.00. Rezultatele discuției vor fi anunțate mai tîrziu.
Anterior șeful statului a declarat că s-au adunat foarte multe subiecte care urmează să fie discutate cu liderul Transnistriei.

- Această întălnire este una oportună, deoarece va fi susținută înainte de întrevederea mea cu Vladimir Vladimirovici Putin. Consider că noi trebuie să discutăm cu partenerii noștri din Transnistria rezultatele bune, pozitive obținute în anul trecut. Știu că avem perspective bune pentru soluționarea problemei transportului. Cunosc că mecanismul ce ține de plăcuțele neutre pentru automobile, înregistrate în Transnistria, va fi aprobat în viitoarele săptămîni. Sper că în mai, în formatul 5+2 va fi adoptată o decizie finală pentru ca, începînd cu luna iunie, acesta să fie aplicat în practică. De aceea agenda noastră cu Krasnoselski este la fel serioasă, dar este foarte bine că întîlnirea va avea loc înainte de plecarea mea în Federația Rusă, astfel încît să avem o imagine generală cum să mergem mai departe”, a declarat el.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?