X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Hotărîrea legislativului privind încuviințarea ridicării imunității lui Șor a fost publicată în MO

17 aug. 2019,, 15:51   Politică
3370 0

Hotărîrea legislativului privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputatului Ilan Șor a fost publicată sîmbătă, 17 august, în Monitorul Oficial.

La data de 15 august, în cadrul unei sesiuni parlamentare extraordinare, deputaţii au admis solicitarea Procurorului General interimar, Dumitru Robu, cu privire la ridicarea imunității parlamentare a deputatului în Parlament, Ilan Șor.

Potrivit demersului Procurorului General interimar, Procuratura Anticorupție a pornit urmăriri penale conexate în 2014 și 2019. Obiectul investigației îl reprezintă multitudinea de acțiuni ale unui grup de persoane, îndreptate la devalizarea, în perioada anilor 2010 – 2014, a sistemului bancar al Republicii Moldova, prin sustragerea mijloacelor bănești în proporții deosebit de mari din activele Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank, și comiterea altor fapte penale în scopul realizării intereselor personale și de grup.

În cadrul urmăririi penale, au fost administrate probe ce indică asupra faptului comiterii de către Șor a infracțiunii prevăzute de Codul penal - abuz în serviciu, săvîrșit de către administratorul unei bănci în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?