X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Hotărîrea Guvernului privind deschiderea secțiilor de votare peste hotare, declarată constituțională

29 ian. 2019,, 17:50   Politică
2825 1

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile sesizările deputaților socialiști și a reprezentanților blocului ACUM care au cerut verificarea constituționalității deciziei Guvernului privind stabilirea secțiilor de vot peste hotarele țării.

Autorii sesizărilor afirmau că prin decizia dată este încălcat dreptul la vot a mai multor moldoveni, pentru că la stabilirea secțiilor de vot Executivul nu a ținut cont de criteriile de stabilire a secțiilor de votare în străinătate prevăzute la articolul 31 din Codul electoral.

Potrivit deciziei, pentru a se constata o încălcare a dreptului la vot, trebuie să fie atestată o ingerință în esența acestuia. Autorii sesizărilor nu au demonstrat cum ar fi afectată esența dreptului la vot prin adoptarea măsurilor contestate.

Curtea observă că Guvernul a stabilit numărul de secții de votare care urmează a fi deschise în străinătate. Din perspectiva controlului de constituționalitate, Guvernul nu a afectat esența dreptului la vot al cetățenilor moldoveni cu drept de vot aflați peste hotarele Republicii Moldova, ci dimpotrivă, a întreprins măsuri pentru a asigura posibilitatea votării pentru cetățenii aflați în afara țării.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?