X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Hotărîrea CSJ schimbă soarta dosarului ex-ministrului Chirinciuc

11 dec. 2019,, 17:00   Politică
8521 2

În timp ce fostul ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc, este anunțat în căutare, magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au emis o decizie prin care schimbă soarta dosarului în care acesta a fost condamnat pentru trafic de influență și abuz de serviciu.

La 10 decembrie, în lipsa părților, magistrații CSJ au admis recursurile depuse de Iurie Chirinciuc și omul de afaceri Nicolae Ciobanu, și au casat total decizia Curții de Apel Chișinău din 15 mai, prin care Chirinciuc a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. CSJ a menținut însă decizia instanței de fond, care i-a aplicat fostului ministru o pedeapsă mai blîndă de un an și patru luni de închisoare cu suspendare, transmite Noi.md cu referire la ZdG.

Contact pentru o reacție, avocatul Serghei Cîrlig a declarat că nu este la curent cu decizia CSJ și că nu mai reprezintă interesele lui Chirinciuc în instanță.

Fostul ministru nu a răspuns la apeluri. Prin intermediul unei rețele de socializare, Chirinciuc a menționat că nu cunoaște despre această decizie a magistraților și că nu are în prezent un avocat.

„Pentru mine nu este o surpriză, dacă este adevărat. Aștept decizia motivată și apoi vorbim”, a spus fostul ministru al Transporturilor, care este în prezent căutat de autorități.


Deși a fost condamnat de Curtea de Apel încă în mai 2019, Chirinciuc se află în libertate, iar abia în octombrie a fost anunțat în căutare de către autorități.

Chirinciuc a ajuns în atenţia organelor de drept la 27 aprilie 2017, pe cînd era ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor. El a fost reţinut odată cu Veaceslav Teleman, şeful interimar de atunci al Administraţiei de Stat a Drumurilor şi cîţiva oameni de afaceri. Potrivit actului de învinuire, Chirinciuc, de comun acord şi în urma unei înţelegeri prealabile cu Teleman, acţionînd coordonat, ar fi creat impedimente companiei bulgare „Patstroy JSK” şi subcontractorului ei, SRL „Ecosem Grup”. Ambele erau responsabile de realizarea proiectului de reabilitare a drumului R6-M1 Ialoveni. Chirinciuc şi Teleman, pentru a obţine cedarea unei părţi a volumului de lucru de la cele două companii în favoarea unor firme afiliate, SRL „Nouconst” şi SRL „Global Trans”, ar fi solicitat, prin intermediari şi cu ajutorul reprezentanţilor agenţilor economici, diverse sume de bani.

Chirinciuc a mai fost învinuit că, abuzînd de atribuţiile sale funcţionale în interes personal şi a terţelor persoane, la solicitarea verbală a lui Anatolie Plăcintă, cu care era coproprietar al SRL „Lefcons Agro”, sub pretextul construcţiei drumului de acces spre Floreni, ar fi organizat construcţia drumului de acces către SRL „Lefcons Agro”, în lipsa unei licitaţii publice, cu estimarea cheltuielilor la suma de 8,4 milioane de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?