X 
Transnistria stiri: 1813

Grosu: "PAS are un candidat pentru funcția de premier". Recean: "Voi depune mandatul de deputat"

13 oct. 11:16   Politică
5411 2

Președintele Parlamentului Igor Grosu și prim-ministrul Dorin Recean au organizat astăzi o conferința de presă comună, notează Noi.md.

Peședintele Parlamentului, Igor Grosu, împreună cu prim-ministrul Dorin Recean, au ieșit astăzi cu mai multe declarații în fața presei.

"În cîteva zile, așa cum așteptăm, joi, Curtea Constituțională se va pronunța cu privire la rezultatele alegerilor parlamentare și va valida mandatele deputaților aleși. După validarea rezultatelor, ne vom convoca în prima ședință a Parlamentului nou ales. În cadrul acesteia, urmează să fie ales președintele Parlamentului și Biroul Permanent al Legislativului.

Anunț că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) va veni cu un candidat pentru funcția de prim-ministru. Am avut o conclucrare eficientă cu actualul prim-ministru, a fost o perioadă complicată. Au fost ani grei, dar s-a meritat. PAS a reușit să obțină o majoritatea parlamentară proeuropeană și intenția noastră era să-l înaintăm la funcția de prim-ministru pe Dorin Recean, însă el ne-a anunțat că mandatul lui se încheie aici", a spus Igor Grosu, care i-a adus mulțumiri pentru activitate lui Dorin Recean.

La rîndul său, Recean, la fel, a adus mulțumiri PAS pentru onoarea de a fi premier într-o perioadă complicată.

"Acum 10 ani, PAS alături de Maia Sandu au pornit o luptă în Moldova pentru democrație și dreptate. Au fost obstacole și greșeli, provocări și dileme. Le mulțumesc instituțiilor statului, care au ales să protejeze interesele statului în momentele cele mai dificile pentru Moldova. Mulți se vor întreba de ce facem azi aceste declarații și e simplu: pentru că sînt discuții în societate și trebuie să oferim claritate. Mandatul meu de premier se încheie odată cu expirarea mandatului actualului Guvern. Voi depune mandatul de deputat. Nu voi mai fi în viața publică și în cea politică", a spus Dorin Recean.

"Mă veți întreba despre numele candidatului pentru funcția de prim-ministru, dar încă nu pot să fac acest lucru. Vom merge la consultări la președintă și acolo vom înainta candidatura noastră pentru postul de premier", a precizat Grosu.

Amintim că Dorin Recean era pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) cu deputații, care vor accede în noua garnitură a Legislativului ca urmare a alegerilor parlamentare din 28 septembrie. PAS a obținut 55 de mandate.

Menționăm că tot azi primarul general, Ion Ceban, a anunțat că viceprimarii capitalei, Olga Ursu și Angela Cutasevici, urmează să preia mandatele de deputat.

Totodată, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), care face parte din Blocul Alternativa, a decis în cadrul Consiliului Politic Național că, în cazul validării rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 de către Curtea Constituțională, reprezentanții săi vor activa în Legislativ împreună cu ceilalți membri ai Blocului Alternativa, în cadrul fracțiunii comune.

3
3
0
8
32

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Intenția autorităților de a prelua controlul asupra rețelelor sociale este:
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий