Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3986

Greceanîi a vorbit despre primele legi ale socialiștilor după victorie în alegeri

15 ian. 2019,, 13:50   Politică
4792 3

Primele proiecte de lege inițiate în Parlamentul Moldovei în noua sa legislatură de către deputaţii Partidului Socialiştilor, după victoria partidului în alegerile parlamentare, se vor referi la interzicerea transferului de deputaţi dintr-o fracțiune în alta, precum și la interzicerea mișcărilor unioniste.

Declaraţia respectivă a fost făcută de către președintele Partidului Socialiștilor din Moldova, Zinaida Greceanîi, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune NTV-Moldova, răspunzînd la întrebarea despre primele acte legislative după victoria PSRM în alegerile parlamentare, transmite Noi.md.

„Mai întîi de toate, va trebui să asigurăm stabilitatea politică. Aceasta înseamnă că cei care au accedat în Parlament nu trebuie să migreze dintr-o parte în alta, de la o fracțiune la alta. Pentru că Parlamentul ar trebui să fie aşa precum l-a votat poporul și nu aşa cum este cel actual, Parlamentul care pleacă”, a menţionat președintele PSRM.

„Și, plus la aceasta, va trebui să asigurăm securitatea țării noastre și, prin urmare, în ea nu ar trebui să existe nici un fel de mișcări unioniste. Toate celelalte legi noi le avem deja. Doar proiecte de lege cu destinaţie socială avem sute. Legile au fost deja elaborate. După venirea în noul Parlament, chiar de la prima întrunire a Legislativului, acestea ar putea fi deja abordate, reînregistrate și promovate", a subliniat Zinaida Greceanîi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?