Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Goncearova: Constituția trebuie protejată, nu ne putem juca cu ea (VIDEO)

30 dec. 2017,, 10:15   Politică
10392 5

În loc să-și consolideze forțele în jurul unui obiectiv comun, societatea moldovenească continuă să caute vinovați.

Această abordare greșită ne-a împiedicat pe parcursul celor 26 de ani de independență să progresăm ca stat, afirmă fosta directoare a Biroului Relații Interetnice, Olga Goncearova.

Într-un interviu acordatului portalului NOI.md, Goncearova, care este în prezent președinta „Adunării Popoarelor din Moldova”, a relatat cum pot fi depășite divergențele legate de limbă și istorie adînc înrădăcinate în societate, dar și de ce Constituția nu trebuie lăsată la cheremul partidelor politice.

„La noi problemele limbii, istoriei și apartenenței etnice sînt ridicate special pentru a uita toate celelalte probleme – în special pe cea a dezvoltării economice. Noi mereu am căutat vinovați și această luptă internă ne-a dat ce avem astăzi – o situație economică mai deplorabilă decît în ’89. Pe de o parte, probleme există, dar pe de alta ele sînt umflate artificial. Cum adică nu putem ajunge la un consens pe marginea istoriei? Acesta nu este un proces de negocieri! Istoria este ceea ce s-a săvîrșit, ceea ce este fixat pe hîrtie. Sînt fapte istorice care cuiva îi sînt pe plac, altcuiva nu, dar acesta nu este un motiv pentru a le nega. Trebuie să ai suficientă înțelegere și respect față de istorie, față de trecut”, a subliniat intervievata.

Olega Goncearova este de părere că în realitate, ceea percepem noi drept sursă a divizării, constituie un avantaj. Anume pornind de la acest concept, pot fi realizate multe pentru țară, susține experta. „Trebuie să recunoaștem că multilingvismul și plurinaționalismul vechilor minorități din Europa oferă acel colorit bogat care există în cultura europeană”.


Comentînd inițiativa unor deputați de a modifica denumirea limbii în Constituție, dar și cea cu privire la introducerea vectorului de dezvoltarea europeană în Legea Supremă, Olga Goncearova a afirmat că pe timp de turbulențe politice nu pot fi luate decizii de o asemenea importanță.

„La ora actuală avem o majoritare parlamentară destul de agresivă și cred că denumirea limbii nu trebuie modificată nici prin votul în Parlament, nici prin Constituție. Cu Constituția în genere mai bine să nu ne jucăm, este legea de bază a țării. Mereu să intervii în Constituție pentru a-ți face interesele nu este cel mai înțelept lucru. Trebuie să ne protejăm Constituția, țara”, a conchis ea.

Olga Goncearova s-a aflat în fruntea Biroului Relații Interetnice din anul 2004 pînă în 2009. În prezent ea conduce organizația obștească „Adunarea Popoarelor”, care are drept scop păstrarea şi dezvoltarea culturilor şi limbilor tuturor comunităţilor etnice din Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?