Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Gavrilița deschide parantezele: La ce s-a referit cînd a vorbit despre "lipsa susținerii acasă"

24 mar. 2023,, 10:46   Politică
3196 1

În Republica Moldova există „foarte multă dezbinare”, astfel explică ex-premierul Natalia Gavrilița declarația făcută în ziua demisiei, „dacă am fi avut aceeași susținere acasă, am fi reușit să avansăm mai mult”.

Potrivit fostei prim-ministre, toți ar trebui să ne unim pentru a susține o cauză comună - integrarea europeană. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 23 martie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

„Am spus că dacă am fi avut aceeași susținere ca în afara țării, tocmai veneam de la Consiliul de Asociere, care a apreciat foarte mult progresul făcut în perioada de guvernare și aici, noi vedem că există foarte multă dezbinare.

Mă refeream în special la coeziunea socială pe anumite subiecte de importanță istorică, strategică. A fost doamna președintă în Parlament și a făcut acest îndemn, ca toți să ne aliniem la acest proiect de țară, de generație, care nu este proiectul unui partid sau al unui Guvern - integrarea europeană”, a spus Natalia Gavrilița.

Ex-prim-ministra a subliniat că nu ar trebui să „criticăm de dragul criticatului” și e nevoie să urmăm calea spre care merge Republica Moldova, parcursul nostru european.


„Nu vom încerca cu un picior într-o parte și-n alta. Nu putem să mergem pe două căi în același timp. A venit timpul să spunem lucrurilor pe nume și să spunem că avem o cale și această cale este integrarea europeană.

Sînt anumite lucruri importante pentru integrarea europeană, în jurul cărora trebuie toți să ne unim și nu criticăm de dragul criticatului. Foarte des, criticile din partea opoziției, din altă parte, ele sînt superficiale, nu țin de anumite politici”, a punctat Gavrilița.

Natalia Gavrilița a plecat în demisie pe 10 februarie, împreună cu întregul Cabinet de miniștri. Ulterior, pe 6 februarie, Guvernul Recean a fost învestit în funcție.

3
0
0
1
26

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?