COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 832 171 INFECTAȚI  317 899(+1370)   TRATAȚI 297 796     DECESE 7273(+32)  Mai multe detalii
Preşedintele stiri: 2950
Puterea stiri: 6738

Fracțiunea PSRM s-a întrunit în ședință. Află ce decizii importante au fost luate

12 mar. 10:30   Politică
2041 1

Cea mai mare fracțiune parlamentară, cea a socialiștilor, s-a întrunit, în această dimineață, într-o ședință.

La întrunire a participat și liderul PSRM, Igor Dodon. Deputații au discutat criza politică din țară și soluțiile de depășire a acesteia, situația pandemică care este critică, precum și prioritățile pentru ședința de astăzi a Parlamentului.

“Am stabilit că primordiale sînt proiectele de lege cu privire la indexarea pensiilor propus de deputații PSRM și de procurare a vaccinurilor. Potrivit proiectului propus de socialiști, coeficientul de indexare a pensiilor, în aprilie, va constitui media creșterii anuale a indicelui prețurilor de consum pentru ultimii trei ani, iar în octombrie - rata inflației înregistrată în primul semestru al anului în curs. În baza calculelor prezentate de PSRM, în acest an, la 01 aprilie, indexarea va fi de 3,89%, iar în octombrie - de 3,2%. În total, indexarea va constitui aproximativ 7% anual. De asemenea, socialiștii vor susține adoptarea legii cu privire la procurarea vaccinurilor. Amintesc, că în acest sens Guvernul a alocat bani din fondul de rezervă. Am fost unanimi în opinia că vom continua să întreprindem acțiuni concrete în vederea gestionării eficiente a situației din țară, spre binele cetățenilor noștri”, a anunțat Dodon.

0
Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Adăuga comentariu

Demiterea și arestarea Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, au provocat reacții contradictorii în rîndul societății. Cum credeți că vor evolua evenimentele?
🔽🔽