Fostul director al MoldAtsa ar putea fi audiat la comisia de anchetă

Fostul director al MoldAtsa ar putea fi audiat la comisia de anchetă

Sorin Stati, fostul director al MoldAtsa, ar putea fi chemat la audieri în Comisia pentru anchetarea fraudei bancare, iar decizia va fi luată pe 21 august.


Despre acestea a informat Alexandru Slusari, președintele comisiei, care a dat publicității un mesaj care aparține lui Sorin Stati, transmite IPN.


În mesaj, Sorin Stati menționează că în perioada în care conducea MoldAtsa, Viorel Chetraru, vicepreședintele Curții de Conturi, i-ar fi comunicat că este obligat să plaseze toate conturile MoldAtsa la Unibank.


De asemenea, Sorin Stati mai precizează că era presat zilnic să facă acest lucru de către Francesco Talmaci, actual angajat al Ministerului de Finanțe, pensionat de la Centrul Național Anticorupție, cu amenințarea unor consecințe negative care vor urma de la CNA.


„Imediat cum a fost creată comisia parlamentara de anchetă pentru investigarea fraudei bacare m-am adresat către deputatul PAS Igor Grosu cu solicitarea de a fi invitat la audierile acestei comisii, comunicîndu-i că dispun de probe care pina acum nu au fost făcute publice și care demonstrează implicarea directă în această fraudă a unor demnitari de stat despre care la moment se știa că doar au mușamalizat ancheta penală, scrie Sorin Stati în mesaj.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load