Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Filip: Imediat după alegeri, vom veni cu un plan anticriză

13 oct. 2020,, 17:33   Politică
5572 5

Liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Pavel Filip, în cadrul unei conferințe de presă, a anunțat că după alegerile prezidențiale va veni cu un plan de acțiuni către autorități pentru a scoate țara din criza economică, informează tribuna.md.

„Am avut ședința Biroului executiv al PDM, după cîteva săptămîni de cînd deputații, membrii biroului, conducerea partidului merg în teritoriu ca să discute cu echipele noastre locale în cadrul Campaniei „O altfel de politică”. Astăzi, am vorbit despre rezultatele preliminare ale acestei campanii, care include un șir de consultări cu membrii, dar și susținătorii PDM. Am reușit pînă acum să mergem în 23 de raioane”, spune democratul.

„Am vorbit despre cum va acționa PDM în contextul alegerilor prezidențiale, cum evaluăm activitatea exponenților PDM în Guvern, dar și cum va acționa PDM după alegeri, inclusiv în eventualitatea unor alegeri parlamentare anticipate. Membrii și susținătorii noștri ne spun că PDM a luat o decizie rațională și matură, atunci cînd a hotărît să nu participe cu propriul candidat în aceste alegeri prezidențiale. Oamenii ne spun că vor trece și aceste alegeri prezidențiale, dar mai mult îi interesează ce va fi după aceste alegeri. Ei consideră că politicienii trebuie să se gîndească mai mult cum să-și unească forțele ca să scoată țara din criza economică”, mai spune Pavel Filip.

În acest context, liderul democraților a spus: „Imediat a doua zi după alegeri, cînd va mai scădea tensiunea politică și toți vor coborî cu picioarele pe pămînt, PDM va pune pe masa Parlamentului, Guvernului și Președintelui o listă de priorități, un plan, ca să scoatem țara din criză. Un plan de care avem nevoie și pe care îl așteaptă cetățenii”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?